O copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu a fost oferită Mănăstirii Chirilovca
Mănăstirea Chirilovca, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Naşterea Maicii Domnului” din raionul Floreşti, Republica Moldova, a primit miercuri, 14 iulie 2021, o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, informează TRINITAS TV. Mai întâi, icoana a fost aşezată spre închinare la Biserica „Înălţarea Domnului” din Floreşti. Delegaţia de la Mănăstirea Hadâmbu s-a îndreptat apoi către Mănăstirea Chirilovca, locul unde icoana Maicii Domnului va rămâne permanent. Membrii delegaţiei au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, după care icoana a fost purtată în procesiune în jurul lăcaşului de cult al aşezământului monahal. În continuare, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” în biserica mănăstirii. La final, ierarhul i-a mulţumit arhim. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, pentru darul oferit Mănăstirii Chirilovca şi a precizat că viitoarea catedrală a Episcopiei de Bălţi va fi aşezată sub ocrotirea Maicii Domnului. (Arhid. Şt. Sfarghie)