Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima slujbă arhierească la Mănăstirea din Chirilovca, Floreşti
Obștea monahală a mănăstirii din Chirilovca, Republica Moldova, precum și credincioșii din localitate au trăit marți, 4 mai, momente de bucurie duhovnicească, fiind săvârșită aici prima Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, informează Biroul de presă al eparhiei.
Cu această ocazie, ierarhul a felicitat viețuitorii mănăstirii, așezământul monahal fiind unul înființat de curând. În cuvântul de învățătură a vorbit despre menirea unei mănăstiri pentru societate şi rolul ei în contextul zilelor de astăzi, când secularismul, consumerismul şi forme sofisticate de neomarxism atacă societatea contemporană.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în biserica din Chirilovca, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, în noaptea Învierii. După aproape o sută de ani de la începerea construcţiei, creştinii de aici au asistat la slujba Învierii în biserica părinţilor lor şi au sfinţit ofrandele pascale, pentru prima dată, în acest sfânt lăcaş.
Piatra de temelie a bisericii din Chirilovca a fost pusă în perioada interbelică, însă până în anul 1940 au fost construiți doar pereții așezământului.
Lucrările au fost reluate abia în 2016, prin osteneala părintelui protoiereu mitrofor Ilie Munteanu, protopop de Floreşti, iar în 2019 a revenit canonic la Mitropolia Basarabiei.