O mărturie de sfințenie pentru tinerii români
Sute de studenți și credincioși s-au adunat ieri în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București pentru a-l asculta pe arhimandritul grec Metodie Alexiu, parohul Bisericii mitropolitane „Sfântul Grigorie Palama” din Salonic, ucenic al Sfântului Paisie Aghioritul. Seara duhovnicească, organizată de ASCOR București, s-a intitulat „Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul și Sfântul Ierarh Grigorie Palama pe înțelesul tuturor”.
Invitatul grec a vorbit tinerilor atât despre relația sa personală cu acest mare sfânt contemporan, Cuviosul Paisie Aghioritul, cât și despre recent-apăruta lucrare intitulată „Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama”, tradusă în română de Mihail-Ioan Voicescu (nepotul părintelui mărturisitor Constantin Voicescu) și publicată în neogreacă și în română la Salonic de Biserica mitropolitană „Sfântul Grigorie Palama”. Cartea se constituie într-un buchet de texte ale acestui Sfânt Părinte al Bisericii, reflecții patristice făcând obiectul dezbaterii din cadrul unei lungi serii de cateheze oferite tinerilor din Salonic începând cu anul 2004.
Seara a debutat cu un scurt cuvânt al părintelui Vasile Gavrilă, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”-Ghika, paraclis universitar din București, și coordonatorul Școlii Ortodoxe „Sfinții Trei Ierarhi”, despre importanța pentru întreaga Ortodoxie a Sfinților Grigorie Palama și Paisie Aghioritul și a experienței duhovnicești cultivate în sânul monahismului atonit.
Să ne rugăm mai întâi!
Părintele arhimandrit Metodie Alexiu, licențiat în teologie și filozofie la Universitatea din Salonic și doctor în teologie la Sorbona, a vorbit despre necesitatea actuală a reînvățării de a trăi o viață cu adevărat creștină, prin deprinderea cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea cât mai deasă și intensă. Sfinția sa a recomandat chiar celor din sală ca în fiecare dimineață să încerce să se liniștească duhovnicește prin practicarea, măcar preț de câteva minute, a Rugăciunii lui Iisus.
Părintele le-a mai vorbit tinerilor despre grupul de cateheză de la Biserica mitropolitană „Sfântul Grigorie Palama” și despre cartea născută din râvna acestor întâlniri duhovnicești: „Această carte nu a fost scrisă de vreun teolog sau mare om de știință, ci de un grup de tineri care au început să se întâlnească lângă moaștele Sfântului Grigorie Palama din Salonic, acum aproximativ 14 ani. În prima seară am zis haideți să începem să ne rugăm și apoi să îndrăznim să-l citim pe Sfântul Grigorie Palama! [...] Am început așadar cu o rugăciune, cu intenția de a ne iniția și în Rugăciunea inimii, pe care o repetam cu toții în câteva reprize, astfel încât tinerii să fie pregătiți duhovnicește pentru a primi cuvântul Sfântului Grigorie Palama. Această întâlnire are loc de mulți ani, în fiecare marți seară”.
Sfinția sa a împărtășit tinerilor și câteva dintre experiențele duhovnicești trăite ca ucenic al Sfântului Paisie Aghioritul și a prezentat un fes clerical primit în tinerețe de la acest mare sfânt, o iconiță confecționată și dăruită de același sfânt, precum și două scrisori pe care le-a primit de la Cuviosul Paisie Aghioritul cu aproximativ 50 de ani în urmă. La final, arhimandritul Metodie a oferit o serie de sfaturi duhovnicești referitoare la viața creștină a tinerilor de astăzi. Cu ochii în lacrimi, a făcut și o mărturie personală referitoare la evoluția apropierii lui de Dumnezeu din tinerețe.
Teologie trăită
Părintele Petre Comșa de la Parohia „Sfântul Ilie”-Grant din Capitală a făcut o sinteză a cărții, subliniind deosebita utilitate catehetică a acesteia. Seara s-a încheiat cu un scurt cuvânt al părintelui Vasile Gavrilă, care a mulțumit atât invitatului, cât și organizatorilor pentru înalta ținută a întregului eveniment. „A fost o seară duhovnicească, o mărturie concretă, izvorâtă dintr-o teologie foarte înaltă, dar trăită la modul cel mai concret și mai autentic. Cât despre folosul duhovnicesc al unor astfel de evenimente, se știe că tinerii sunt în general oameni aflați la vremea marilor căutări, a marilor frământări. Într-un astfel de context, ei își pot lua repere, își pot lua hrană adevărată, autentică, puternică, care îi poate ajuta în drumul pe care îl parcurg”, a afirmat părintele Gavrilă.
După ce a adresat deosebite mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea organizării acestui eveniment, părintele Metodie a oferit tinerilor nu mai puțin de 200 de exemplare din noua ediție a traducerii în română a cărții editate sub îndrumarea sa.
Moderatorul serii a fost președintele ASCOR, Andreea Gheorma, iar traducerea în română atât a conferinței, cât și a răspunsurilor arhimandritului Metodie la întrebările sălii a fost asigurată de Ion Atanasie.