O nouă adunare eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei
Joi, 5 iunie, la Centrul eparhial din Timişoara a avut loc şedinţa de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei pentru perioada 2014-2018. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şedinţa de constituire a fost prezidată de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
După oficierea slujbei de Te Deum în biserica monument istoric din incinta Centrului eparhial, membrii aleşi ai Adunării eparhiale s-au deplasat în sala de festivităţi, unde s-au desfăşurat lucrările şedinţei. În cadrul şedinţei de constituire au fost validate mandatele membrilor aleşi ai Adunării eparhiale, apoi s-a trecut la alegerea membrilor Consiliului eparhial, alegere făcută la propunerea chiriarhului. De asemenea, au fost aleşi trei membri titulari şi doi membri supleanţi ai Consistoriului eparhial, tot la propunerea chiriarhului. În continuare au fost desemnaţi membrii în Consistoriul mitropolitan şi au fost desemnaţi trei membri ai Adunării eparhiale, respectiv un cleric şi doi mireni, spre a fi reprezentanţii Arhiepiscopiei Timişoarei în Adunarea Naţională Bisericească. „Mă simt onorat că Biserica mi-a încredinţat acest mandat în care am posibilitatea să îmi aduc contribuţia la bunul mers al Arhiepiscopiei Timişoarei. Există o mare nevoie de implicarea noastră a mirenilor în activităţile Bisericii, în sprijinirea activităţilor de renovare a lăcaşurilor şi monumentelor bisericeşti, precum şi înfrumuseţarea acestora cu pictură specifică tradiţiei noastre ortodoxe“, a declarat Silviu Oravitzan, artist plastic.
Totodată, Preasfinţia Sa a prezentat celor prezenţi unul din obiectivele majore ale eparhiei pe anul în curs, respectiv renovarea noului spaţiu ce va găzdui Şcoala Primară „Sfântul Antim Ivireanul“ şi Grădiniţa „Troiţa“. „Aşa cum şi în mandatul precedent am conexat mai multe activităţi în mediul studenţesc în mod deosebit, şi în viitor va trebui prin intermediul preoţilor să fim mult mai atenţi cu tânăra generaţie, care trebuie să se îndrepte din ce în ce mai mult către Biserică, mai cu seamă spre o educaţie religioasă sănătoasă pentru bunul mers al societăţii româneşti“, a precizat acad. Ioan-Păun Otiman.
La finalul şedinţei, Preasfinţitul Paisie a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, a mulţumit pentru prezenţă tuturor membrilor aleşi şi a adresat un îndemn de implicare în rezolvarea tuturor problemelor bisericeşti, culturale, social-filantropice şi organizatorice la nivelul eparhiei noastre, aşa încât în următorii patru ani activitatea în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei să se desfăşoare în conformitate cu Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cu hotărârile Sfântului Sinod şi cu Regulamentele bisericeşti în vigoare. (Diac. Marius Mircia, Valentin Birău)