O nouă biserică a fost sfințită în orașul prahovean Mizil
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfințit duminică, 4 septembrie 2022, biserica cu hramurile „Sfânta Muceniță Filofteia” și „Sfântul Dimitrie cel Nou” din orașul Mizil, județul Prahova. După slujba de târnosire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, Preasfinția Sa a oferit distincții bisericești din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a binecuvântat o troiță ridicată în apropierea bisericii.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la Sfânta Liturghie au făcut parte părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați, părintele paroh Păun Cergău, precum și alți preoți de la parohii învecinate.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Matei 19, 16-26, în care este prezentată convorbirea tânărului bogat cu Mântuitorul Iisus Hristos referitoare la preocuparea sa de a dobândi viața veșnică: „Vedem un tânăr care este evlavios, care, fără îndoială, mergea cu regularitate la sinagogă, pentru că de aceea cunoaște atât de bine Legea Veche, însă, în sufletul său, mai avea de lucrat mult, pentru că bogățiile pe care le avea nu-i dădeau voie să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu. Îl țineau legat, precum niște lanțuri nevăzute, departe de El. De aceea, a plecat întristat. Sfântul Evanghelist Marcu, prezentând aceeași întâmplare, ne spune că, în momentul în care tânărul a plecat, Iisus l-a privit cu dragoste, pentru că Dumnezeu fiind, și cunoscând și cele viitoare, a știut că acest cuvânt pe care i l-a adresat tânărului va rodi în sufletul său și într-o zi va împărți averile săracilor și Îi va urma Lui. Sfânta Tradiție spune că acest lucru s-a întâmplat, tânărul revenind la Iisus și devenind unul dintre cei care L-au urmat pretutindeni. Iisus Își dă seama că bunurile materiale îl împiedică pe acest tânăr să-și împlinească dorul după viața veșnică și spune celor care Îl ascultau că mai degrabă va trece cămila prin urechile acului decât bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Deznădăjduiți, ucenicii au întrebat cine poate să se mântuiască, iar Mântuitorul a spus că ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Aici este concluzia Lui profetică, știind că Dumnezeu va lucra în sufletul tânărului aceluia, care într-o bună zi va împlini și îndemnul Domnului de a da averea săracilor și de a-I urma lui Hristos”.
Totodată, Preasfinția Sa a explicat că mai întâi trebuie să căutăm bogăția cea netrecătoare, și nu bunurile materiale. „Evanghelia de astăzi ne amintește de faptul că oricât suntem legați de bunurile materiale, tânjim adeseori după bunurile netrecătoare. Vedem în casa noastră, în lume, unde nu averi personale, ci orașe întregi sunt distruse, se transformă în scrum și în cenușă. Toate lucrurile acestea ne arată cât de trecătoare și înșelătoare este slava lumii acesteia. Din lucrul acesta învățăm că trebuie să căutăm mai întâi cele netrecătoare, iar când Dumnezeu ne dăruiește bunuri trecătoare, să le folosim ca mijloace pentru dobândirea Împărăției cerurilor. Setea aceasta după viața veșnică este înscrisă în sufletul nostru din momentul zidirii lui Adam de către Dumnezeu Cel în Treime închinat. Suflând asupra noastră suflare de viață, El ne-a dat această chemare către viața veșnică. Ne dorim viață fără de moarte pentru că suntem zidiți după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic, iar Iisus a venit în lume ca să ne dăruiască prin moartea și Învierea Lui moartea veșnică pe care a ratat-o Adam, atunci când, călcând porunca, a gustat din pom știind că în acel moment va muri. Iisus, Adam cel Nou, prin moartea și prin Învierea Sa, ne dăruiește din nou viață veșnică. Prin Înălțarea Sa la cer stă de-a dreapta Tatălui pe Tronul slavei, arătând care este ultima noastră destinație: nu mormântul, nu crematoriul și cenușa, ci viața veșnică”, a reliefat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a acordat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Păun Cergău. Diploma comemorativă 2022 - „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” cu medalie a fost oferită lui Silviu Călin Negraru, primarul orașului Mizil, Emil Proșcan, fost primar al acestui oraș, Daniel Cosmin Pavel și părintelui George Manea - post-mortem. Totodată, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului au fost oferite mai multor ostenitori și binefăcători ai acestui sfânt lăcaș.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a sfințit apoi o troiță aflată la intersecția şoselei Mihai Bravu cu strada Leonida Condeescu, pe cea din urmă fiind amplasat și lăcașul de rugăciune care a primit veșmântul sfințeniei.
Noua biserică din orașul Mizil a fost ridicată între anii 2011şi 2012.