O nouă carte semnată de PS Emilian Lovişteanul

Data: 30 Septembrie 2014

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului,  a lansat săptămâna trecută o nouă lucrare, intitulată sugestiv „Cuvânt şi Faptă în Lumina Evangheliei“. Evenimentul a avut loc joi, 25 septembrie, în Sala „Iosif Episcopul“ a Aşezământului cultural-pastoral „Sfântul Ierarh Calinic“, din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului. Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a apreciat preocupările scriitoriceşti cuprinse în lucrarea semnată de PS Părinte Emilian, care a fost mai apoi prezentată pe larg de pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Lucrarea „Cuvânt şi Faptă în Lumina Evangheliei“ a fost publicată la Editura Reîntregirea din Alba Iulia.

Cartea este structurată pe patru capitole: Rolul providenţial al Bisericii în istoria şi devenirea poporului nostru, Slujirea social-filantropică în Arhiepiscopia Iaşilor şi în Arhiepiscopia Râmnicului, Icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni ca iradiere de cultură şi spiritualitate pecetluită cu darul mucenicesc, Rolul pastoral-social al monahismului ortodox în societatea românească şi exemplificări edificatoare din perioada veche şi din anii zbuciumaţi ai secolului al XX-lea. „În această carte se evidenţiază faptul că s-a trecut de la cuvântul rostit la fapta practică de către voievozi, de către ctitori, de către oameni care au lăsat ceva în urma lor, un patrimoniu cultural inestimabil, pentru care noi suntem responsabili să-l păstrăm şi să-l ducem pe mai departe. Trebuie să trecem de la cuvinte la fapte“, a menţionat autorul. (Diac. Ioniţă Apostolache)