O noua întâlnire a întâistătătorilor ortodocşi, la Rhodos
Patriarhia Ecumenică a făcut publică dorinţa de a organiza o nouă întâlnire interortodoxă la Rhodos, în lunile ce urmează. În încercările de a transforma Rhodosul într-un „centru al Ortodoxiei“, s-au făcut deja demersuri din luna octombrie a anului trecut, când Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu I, adresându-se participanţilor la Simpozionul internaţional dedicat Sfântului Apostol Pavel, şi-a anunţat intenţia de a mai organiza astfel de întruniri. Surse ale Patriarhiei au menţionat că din noiembrie 2008 a început deja planificarea viitorului „Sinod Ecumenic“, ce se doreşte reunit la Rhodos, fără a indica însă o dată certă, potrivit Agenţiei Basilica. Sinodul va fi precedat de o serie de întruniri panortodoxe preliminare, organizate în acest loc, a căror sarcină va fi stabilirea detaliilor şi a tematicii. Astfel, nu întâmplător, şedinţele pregătitoare Conferinţei Bisericilor Europene (CEE) s-au ţinut la Rhodos, la fel ca şi reuniunea din iunie 2008, premergătoare Simpozionului deja amintit, insula elenă fiind un loc internaţional consacrat slujirii pastorale. Faptul desemnării Rhodosului ca loc al următoarei întâlniri, fie ea cu caracter interreligios, fie interortodox, a fost un factor care a accelerat procesul de desfăşurare al lucrărilor şi indică intenţia tot mai clară, dar şi posibilităţile tot mai mari de realizare a mult aşteptatului sinod panortodox.