O nouă lege a educaţiei până la sfârşitul acestui an

Data: 12 Mai 2015

Ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că până la sfârşitul acestui an va intra în vigoare o nouă lege a educaţiei, acest demers fiind sprijinit şi de sindicatele din educaţie. „S-a stabilit, în urmă cu câteva zile, la o întâlnire comună cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi preuniversitar, necesitatea unei noi legi a educaţiei. A fost rezultatul unei largi consultări, necesitatea unei noi legi a educaţiei. Termenul pe care l-am propus pentru finalizarea acestei noi legi a educaţiei este finalul anului acesta“, a precizat ministrul. Domnia sa a adăugat că este nevoie de o nouă lege a educaţiei mai ales pentru a asigura o coerenţă cu alte reglementări legale în vigoare, dar şi cu cerinţele sistemului, care trebuie să fie strâns legate de cerinţele mediului socio-economic. Ministrul a mai spus că există discuţii legate de existenţa unui act normativ unic pentru toate nivelurile de învăţământ sau mai multe legi. „Aici sunt discuţii, variantele fiind o lege a educaţiei pentru preuniversitar, o lege a învăţământului superior şi, separat, un statut al personalului didactic, sau unitar: o lege pentru întreg sistemul de învăţământ, care să includă şi preuniversitarul, şi universitarul, şi statutul personalului didactic. Este un element principal care va fi aflat în dezbatere publică“, a precizat ministrul Câmpeanu. Asupra noului document ar urma să se pronunţe, spune ministrul, studenţii, profesorii, sindicatele din învăţământ, dar şi angajatorii. (Oana Nistor)