O nouă „poartă a cerului“ la Tecuci
Un nou prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii din Tecuci a fost oferit în data de 31 octombrie 2010, când, la o săptămână după resfinţirea catedralei din oraş, o altă biserică a primit darul târnosirii. Este vorba de biserica Parohiei "Înălţarea Domnului şi Sf. Cuv. Dionisie cel Smerit", care a primit ungerea cu Sfântul şi Marele Mir prin mâinile ierarhului Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
La evenimentul înălţător prilejuit de sfinţirea noului altar, IPS Arhiepiscop Casian a fost însoţit de slujitori din administraţia eparhială, de preoţi din parohiile învecinate, în frunte cu pr. Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci, precum şi de un mare număr de credincioşi. Înainte de slujba de sfinţire, IPS Casian a rostit un cuvânt duhovnicesc prin care a arătat că "în această frumoasă zi Dumnezeu adaugă pentru municipiul acesta un nou sfânt altar. Un nou sfânt altar este şi o nouă "poartă a cerului", este o "uşă a Împărăţiei lui Dumnezeu" pe pământ, este "tronul slavei lui Dumnezeu" în mijlocul oamenilor. Este locul locuinţei lui Dumnezeu. Spre deosebire de alte locuri din lumea aceasta care sunt închise şi unde nu avem voie să intrăm cu toţii, singurul loc însă unde putem intra, indiferent de starea noastră sufletească sau socială, este locul lui Dumnezeu. Iar acum opt ani, pe acest loc al lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat Sfânta Cruce, s-a ridicat acest paraclis care v-a obişnuit în tot acest timp de opt ani de zile cu locul lui Dumnezeu. Şi mai apoi, locul lui Dumnezeu a devenit lăcaşul lui Dumnezeu, locuinţa lui Dumnezeu, pe care o sfinţim astăzi. Deodată cu târnosirea bisericii închinate Înălţării Domnului şi Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, se sfinţesc şi sufletele, şi trupurile noastre, spre păstrarea cu demnitate şi fidelitate a dreptei credinţe ortodoxe, în "Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică" a neamului românesc, de acum şi până în veac, de către toţi slujitorii şi credincioşii acestor meleaguri". După îndătinata slujbă, credincioşii prezenţi s-au rugat şi închinat la sfântul altar, iar apoi au participat, cu evlavie la slujba Sfintei Liturghii săvârşită pe un podium special pregătit, lângă sfântul altar înnoit. "Această biserică are vocaţia de a ne înălţa de la gândul străzii" La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Casian a adresat un nou cuvânt de învăţătură, în care a subliniat importanţa noului lăcaş al lui Dumnezeu sfinţit: "Această biserică are vocaţia de a ne înălţa de la gândul străzii, care cunoaşte doar viteză pentru lumea aceasta şi care ne conduce către epuizare, către lăcaşul lui Dumnezeu, care ne conduce către veşnicie. Căci aici, în biserică, se petrec actele cele mai importante ale vieţii noastre, care ne conduc spre veşnicie: Botezul, care ne dăruieşte nume de sfinţi, care sunt nume veşnice, recunoscute în Împărăţia lui Dumnezeu. Aici primim "pecetea darului Sfântului Duh" şi tot aici primim harul Duhului Sfânt pentru Căsătorie, din care se vor naşte copii, şi creşte Biserica, şi creşte poporul. Aici primim hrana vieţii veşnice - Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului, "spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". Aici primim iertarea de păcate şi împăcarea între noi, întreolaltă şi împăcarea cu Dumnezeu. Aici devenim cu toţii fiii lui Dumnezeu. Iar fiii lui Dumnezeu devin fraţi între ei. Sunt fraţi întru credinţă, după duh şi care formează o familie, căci parohia este familia fraţilor uniţi prin iubire. Aceasta înseamnă o sfinţire de biserică: întoarcerea noastră pe calea cea bună care duce la Dumnezeu, Părintele nostru, Care îşi adună toţi fiii Săi şi îi sfinţeşte". Pentru râvna şi evlavia de care a dat dovadă în zidirea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş, pr. Nicolae Forda a fost hirotesit iconom stavrofor, iar membrii Consiliului şi Comitetului Parohial care au trudit alături de preotul paroh au primit diplome de vrednicie. Sărbătoarea a fost împlinită de sfinţirea şi inaugurarea cantinei parohiale "Sfântul Ierarh Nicolae", unde a avut loc o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi pelerinii veniţi la evenimentul sfinţirii. Opt ani de jertfă Începuturile bisericii din Tecuci se găsesc la 1 octombrie 2000, când cu binecuvântarea chiriarhului locului s-a înfiinţat parohia cu hramul "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul", având în componenţă 1.150 de familii. Paroh a fost numit pr. Nicolae Forda, transferat de la Parohia "Sf. Ilie" - Tecuci. Piatra de temelie a noului lăcaş în stil moldovenesc a fost sfinţită în data de 14 iulie 2002, iar lucrările s-au desfăşurat cu ajutorul financiar al enoriaşilor din parohie şi municipiu, precum şi de la Ministerul Culturii şi Cultelor.