O peliculă despre viaţa lui Charles Aznavour
Astăzi, 30 mai, încep filmările pentru lungmetrajul „Monsieur Aznavour”, un film biografic despre viaţa şi cariera legendarului cântăreţ franco-armean Charles Aznavour (1924-2018), în care rolul principal va fi interpretat de Tahar Rahim, un actor francez de origine algeriană, informează revista Variety.
Filmul dispune de un buget de producţie de 26 milioane de dolari, iar drepturile de difuzare au fost cumpărate de compania Pathé, care va asigura o lansare amplă a viitoarei pelicule în Franța.
„Monsieur Aznavour” va avea premiera în 2024, anul în care va fi marcat centenarul naşterii cântăreţului. Pelicula va reda viaţa longevivului artist Charles Aznavour, de la copilăria sa petrecută într-o familie săracă şi până la dobândirea celebrităţii, triumfurile și eşecurile sale. Aznavour a fost devotat artei sale până la finalul vieţii, interpretându-şi cântecele în zece limbi, pe scena fiecărui oraş, căutând mereu să atingă perfecţiunea. Albumele sale s-au vândut în peste 180 de milioane de copii, la nivel mondial.