O stare de spirit într-un colţ de rai bucureştean

Astăzi este hramul unei biserici dintre cele mai interesante din Bucureşti, Sfântul Ilie "Rahova". Are o istorie zbuciumată, regimul comunist din România aducându-i grave prejudicii, fiind chiar la un pas de a fi demolată. Din fericire, însă, a fost doar translată de pe locul ei, pentru a face loc aliniamentului de blocuri ce mărginesc bulevardul Unirii.

Cine trecea înainte de anul 1991 pe lângă Biserica Sfântul Ilie "Rahova" şi vedea mormanele de moloz care o înconjurau ar fi crezut că e victima demolării. Înconjurată de macarale care lucrau fără încetare la blocurile din jur, biserica însă stătea ascunsă, aşteptând să fie repusă în adevărata sa frumuseţe. Iar acest lucru a început să fie făcut abia după 1991, când a venit părintele paroh Mihai Hau pentru a o îngriji şi pentru a păstori parohia de aici.

"Biserica Sfântul Ilie este una din cele opt biserici translate în timpul regimului comunist. După ce am fost numit paroh, am venit să văd cum arată. Era acoperită de moloz de la casele dărâmate în jur, iar când am deschis uşile, apa a năvălit afară purtând bucăţi de strană, scânduri şi preşuri vechi. După ce a fost mutată, a fost aşezată pe fosta albie a Dâmboviţei, iar apa a intrat în biserică", povesteşte părintele paroh Mihai Hau.

Apoi, în fiecare zi pleca mai devreme de la Administraţia patriarhală, unde lucra, şi împreună cu alţi binevoitori care au început să apară pe parcurs împrăştiau molozul prin curtea bisericii cu lopeţile.

"La început veneam singur şi stăteam până seara dând la lopată. Apoi, văzându-mă oamenii de aici, au început să apară câte unul, apoi alţii, şi am reuşit să nivelăm terenul. Apoi am vorbit cu cei care cărau pământ cu roabele şi mi-au adus de am pus în jurul bisericii, astfel încât am reuşit să facem o curte frumoasă", adaugă părintele Mihai Hau.

În acelaşi timp au început şi lucrările de consolidare şi recondiţionare a sfântului lăcaş şi recondiţionarea picturii realizate în 1874 de celebrul pictor Gheorghe Tattarescu, pictură ce a mai fost recondiţionată încă o dată în 1998, iar acum părintele a aflat de o soluţie inovatoare pe care vrea să o folosească. Un fel de ulei ce se aplică după ce e spălată pictura, şi apoi nu va mai fi afectată deoarece fumul şi praful nu se mai depun.

După ce au fost finalizate lucrările la biserică, curtea a fost pavată, iar în jur a fost amenajat un parc, fiind construit şi un lumânărar, cu o frumoasă icoană a Mântuitorului lucrată în mozaic.

"Parohia Sfântul Ilie este o stare de spirit"

În ceea ce priveşte oamenii care formează parohia, părintele vorbeşte foarte frumos despre ei. Nu sunt mulţi, însă sunt foarte uniţi. "În această zonă sunt multe biserici, iar credincioşii care vin la noi sunt puţini. Însă pot spune că Parohia Sfântul Ilie este mai mult o stare de spirit, nu neapărat o parohie în sensul propriu. Avem acest spaţiu în curtea bisericii, le-am dat cheie să îşi parcheze maşinile. La fel, au primit chei să vină şi să stea în parc pentru a se reculege sau pentru a discuta. Am spus că biserica nu este a mea, ci a noastră, a parohiei, aşa că au primit chei, şi cine vrea să vină poate să vină oricând să se roage", povesteşte părintele Mihai Hau. Acum, sfântul lăcaş este în straie de sărbătoare pentru că astăzi este sărbătorit ocrotitorul său, Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Pentru aceasta, luni seară au fost săvârşite slujba Privegherii şi Acatistul Sfântului Ilie, iar astăzi Sfânta Liturghie, după care sunt împărţite pachete celor nevoiaşi.

A treia biserică

Potrivit documentelor istorice, biserica care este acum este cel de-al treilea sfânt lăcaş de rugăciune ridicat aici.

În vechime a fost ctitorită aici o biserică frumoasă, la anul 1706, de Safta Brâncoveanu, fiica lui Constantin Brâncoveanu.

Despre aceasta există doar o însemnare în Condica de rânduieli a vistieriei, făcută la 20 iulie 1724, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Mavrocordat (1719-1730), şi se referă la subvenţia acordată de acest domnitor bisericii cu hramul Sfântul Ilie de la Gorgănel, din mahalaua Sfintei Mitropolii.

Biserica iniţială a fost avariată de cutremurul din 1802. De aceea monahul Isaia Novăceanu zideşte actuala biserică cu hramul Sf. Ilie - Prooroc.

Însă nici despre aceasta, care a înlocuit-o pe cea dintâi, în mahalaua Mitropoliei, numită acum Mahalaua Golescu, nu avem multe date. Ştim, din pisania actualei biserici, că cel de-al doilea lăcaş a fost zidit între anii 1746 şi 1748, "de monahul Isaia Novăceanu, sora sa, Sanda, şi soţul ei, Atanasie". Dar monahul Isaia şi rudele sale n-au fost singurii ctitori ai acestei biserici, căci ea a avut şi alţi ajutători şi binefăcători.

A treia biserică, cea care este şi acum, este ctitorie a vornicului Fotache Ştirbei, care şi-a avut casele pe Podul Calicilor, în apropierea Bisericii Sfântul Ilie.

Ajuns la bătrâneţe, văduv şi fără urmaşi, vornicul Fotache Ştirbei şi-a întocmit diata, la 17 februarie 1828, prin care a hotărât să zidească o biserică, cu hramul Sfânta Treime, chiar în curtea caselor sale, "pe Podul Haidâm, de aici din Bucureşti, ce se zice şi Podul Calicilor", unde să se pomenească "atât neamul meu, cât şi neamul d-nei răposatei cocoanii Raliţii, iubita mea soţie", lăsând pentru aceasta tot avutul lui, "afară de robii ţigani, care la sfârşitul vieţii mele au să fie iertaţi şi slobozi cu desăvârşire".

Pictura bisericii

Biserica a fost dintru început pictată în interior cu imitaţie de marmură a pereţilor, cum rezultă din devizul anexat la contractul lui Gheorghe Tattarescu pentru pictarea din nou a sfântului lăcaş, prin care se angajează să cureţe "orice parte va rămânea din marmura veche, până va veni la starea sa primitivă. Capitelurile care vin în dreptul ferestrelor vor fi poleite cu aur bun, precum au şi fost, iară cele de sus se vor face tot imitaţiuni de marmură. Tâmpla, catehumenul şi amvonul se vor curăţi peste tot şi se vor polei din nou, cu aurul cel mai bun, fondurile vor fi alb cu lustru şi marmură pe oriunde va cere trebuinţa". De altfel, în 1984, cu prilejul lucrărilor pregătitoare pentru strămutarea bisericii, s-au descoperit pe pereţi urme ale vechii picturi. Nu se cunoaşte numele primului pictor al bisericii şi nici împrejurările care au impus repictarea ei la numai 35 de ani de la zidire.

Aşadar, în baza contractului încheiat cu Epitropia la 1 septembrie 1873, Gh. Tattarescu a curăţat zugrăveala veche şi a pictat din nou biserica în ulei. Lucrarea s-a realizat în primăvara anului 1874, constând dintr-un număr de "tablouri încadrate în pervazuri (chenare), păzindu-se întru toate stilul bizantin, care este al Bisericii noastre a Răsăritului, iar restul (spaţiul dintre tablouri) facându-se imitaţiune de marmură, bine împărţită în arhitectură, de sus până jos".