Oale chinezești la târguri tradiționale
Oalele de lut autentice, cu smalţ ecologic, care nu dăunează sănătăţii, sunt tot mai greu de găsit şi mai ales de deosebit de ceramica făcută de chinezi, cei care au copiat modelele tradiţionale româneşti şi au invadat pieţele de la noi, profitând de lipsa unei legi care să apere produsul autentic, tradiţional, a declarat muzeograful Karla Roşca, specialist în ceramică la Muzeul ASTRA din Sibiu. „Chinezii lucrează de mult şi vând şi în Târgul Olarilor din Sibiu, pentru că nu există legi în România care să protejeze produsul autentic şi meşteşugarii şi care să intre în pieţe şi să spună, conform legii, piesa aceasta nu este autentică, este cu smalţ de plumb, nu se poate folosi pentru gătit, nu este cu smalţ ecologic. În străinătate, dacă te găseşte cu aşa ceva, îţi închide standul”, a explicat muzeograful. În muzeul din pădurea Dumbrava Sibiului a început, miercuri, târgul „Frumos. Ceramic. Folositor”, care reuneşte 30 de olari din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria.