Obama cere o „revoluţie energetică“

Data: 24 Aprilie 2009

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut miercuri organizarea în Statele Unite a unei „revoluţii“ în domeniul energetic, menită să pună capăt dependenţei petroliere şi să combată încălzirea climatică, subiect care a fost dezbătut în aceeaşi zi în Congresul american. Într-un discurs rostit în statul Iowa, Barack Obama a pledat pentru o nouă economie bazată pe energie eoliană şi energii curate şi a declarat că s-a terminat perioada în care Statele Unite tergiversează lupta împotriva încălzirii climatice. „Adevărul este că Statele Unite au întârziat să participe alături de alte state la acest gen de proces. Dar această perioadă a luat sfârşit“, a precizat el, reiterând dorinţa ca partea Statelor Unite în poluarea cu gaze carbonice să se reducă cu 80% până în 2050.