Ochii oglindesc frumuseţea creaţiei divine

Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat. Marcu 8, 22-26

Dacă ieri Domnul Iisus Hristos i-a mustrat pe farisei pentru inima împietrită pe care o aveau, deşi fuseseră martorii înmulţirii pâinilor şi a peştilor, astăzi le-a arătat că El poate aduce vindecarea acolo unde aparent nu se mai poate face nimic. Să ne punem în situaţia celui orb. Cum este să nu poţi vedea lumina soarelui, să nu poţi vedea chipurile celor dragi sau frumuseţea unei flori? Doar cei aflaţi în situația orbului de azi pot înţelege acest lucru. Noi, cei care vedem, parcă evităm să mai purtăm în ochi lumină. În îndărătnicia noastră, nu mai dorim să ne vedem părinţii, fraţii sau pe cei care odinioară ne-au fost apropiaţi. Ochi avem, însă nu mai putem vedea ceea ce Dumnezeu ne pune în faţa ochilor. În ochii noştri se oglindeşte frumuseţea creaţiei divine.