Ochii sunt oglinda sufletului

Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. Matei 20, 29-34

Cei doi orbi amintiţi în pericopa evanghelică nu vedeau, dar nici lipsiţi de vedere nu erau. Ve­de­rea lor era una lăuntrică, vedeau cu ochii sufletului. Cele mărtu­risite de Evanghelia de astăzi au avut loc înainte de Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos. Erau ochi care priveau fără să vadă şi ochi care vedeau fără să privească. Cei fără vedere Îl simţeau pe Domnul Hristos cu ochii sufletului înainte de a-L vedea cu ochii trupeşti. De aceea L-au rugat pe Mântuitorul nu să li se dea darul vederii, ci să li se deschidă ochii. Ei deja vedeau prin puterea celorlalte simţuri, însă le lipsea vederea directă a chipului Fiului lui Dumnezeu. Dacă pentru o clipă ne vom pune în situaţia celor nevăzători, probabil vom preţui mai mult darul vederii şi mai ales darul ziditoarei vederi. Ochii sunt oglinda sufletului.