Odovania praznicului Naşterii Maicii Domnului; Sfinţii Mcenici Avtonom, Macedonie şi Teodul
Sfântul Mucenic Avtonom a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a fost episcop în Italia. Din pricina prigoanei împotriva creştinilor, s-a dus în Bitinia, unde a fost primit de un creştin pe nume Corneliu. Sfântul Avtonom episcopul era un om plin de râvnă pentru credinţa în Hristos, avea darul cuvântului şi curaj în lupta pe care o ducea împotriva idolilor. În Bitinia erau mai mulţi păgâni decât creştini, iar sfântul, începând lucrarea de trezire a sufletelor, multă roadă a adus Bisericii lui Hristos. Sfântul Mucenic Avtonom a ridicat pentru numeroşii păgâni care au venit la creştinism o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail şi l-a pus episcop pe Corneliu, iar el a plecat să propovăduiască pe Hristos Domnul în cetatea Claudia. Ostenelile lui Avtonom şi răspândirea credinţei creştine au umplut de mânie pe păgâni, care au hotărât să pună capăt izbânzilor sale. Deci, fiindcă păgânii îl urau, atunci când acesta a revenit în Bitinia să slujească împreună cu Claudiu, au năvălit în biserică, i-au alungat pe creştini şi l-au ucis cu pietre, în afara cetăţii.