„Oedipe“ deschide noua stagiune a Operei bucureştene
Opera Naţională Bucureşti (ONB), prima scenă lirică a ţării, deschide stagiunea 2011-2012 duminică, 16 octombrie, de la ora 18:30, cu cea mai recentă premieră a sa: opera "Oedipe", de George Enescu. Prezentată în premieră în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu", anul acesta, noua montare a celei mai cunoscute lucrări lirice româneşti îi aduce pe scenă pe îndrăgiţii artişti ai ONB, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Regia spectacolului aparţine Andei Tăbăcaru-Hogea, scenografia este semnată de Viorica Petrovici, coregrafia de Răzvan Mazilu, iar maestru de cor, respectiv maestru cor de copii sunt Stelian Olariu şi Vasile Corjos. Iubitorii genului operei îl vor putea reasculta în rolul titular pe baritonul Ştefan Ignat, interpret deja consacrat al personajului Oedipe, alături de un invitat special, basul George Crăsnaru în rolul lui Tiresias.
Noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti se anunţă mai mult decât generoasă pentru public. Nu vor lipsi, aşa cum ne-am obişnuit, spectacolele aniversare, dedicate unor personalităţi ale teatrului liric românesc, în perioada următoare urmând a fi sărbătoriţi artişti precum George Crăsnaru şi Florin Farcaş. De asemenea, pe lângă programul curent, vor avea loc serii de concerte speciale, dar şi transmisiuni live ale unor reprezentaţii de la cele mai prestigioase teatre din Europa, informează comunicatul ONB. Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" din cadrul ONB, a pregătit noi spectacole pentru publicul său. Sărbătorirea Revelionului la Opera Naţională Bucureşti, devenită tradiţie, aduce la fiecare sfârşit de an pe scena Operei bine cunoscuta operetă "Liliacul", de Johann Strauss.