Opt decenii de la înființarea revistei „Bucovina literară“

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 13 Decembrie 2022

La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava se va desfășura joi, 15 decembrie, un eveniment dedicat celebrării a 80 de ani de la înființarea, la Cernăuți, a revistei „Bucovina literară”.

Cu acest prilej va avea loc și Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni, în cadrul căreia vor fi premiate producțiile literare ale anului 2021. Din juriul galei fac parte prof. univ. dr. Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (președinte), maica stavroforă Elena Simionovici, de la Mănăstirea Voroneț, prof. Mihaela Grădinariu și L.D. Clement (membri). Evenimentul va fi moderat de Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele So­cietății Scriitorilor Bucovineni. 

În cadrul manifestării va fi lansat și ultimul număr al „Bucovinei literare”. Revista a apărut la sfârşitul anului 1941, la început ca supliment literar al ziarului cernăuţean „Bucovina”, apoi de sine stătătoare, tipărită cu sprijinul Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Activitatea revistei a încetat în februarie 1944, în contextul împărțirii Bucovinei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și a fost reîn­ființată în 1989 prin grija criticului literar Mihail Iordache.