Oră deschisă despre Sfântul Andrei Șaguna la Şcoala „Maica Domnului” din Capitală

Data: 29 Noiembrie 2019

Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” și Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Capitală organizează astăzi, 29 noiembrie, de la ora 12:30, în laboratorul de religie al şcolii, ora de religie deschisă intitulată „Scântei ale Unirii Transilvaniei cu România: Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. Cu această ocazie, părintele diacon Alexandru Briciu, redactor-șef al publi­cației „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, prezintă elevilor personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, arhiereu, om de cultură și publicist care a militat pentru recunoașterea drepturilor românilor creștini-ortodocși din Transilvania. Printre altele, ca argument de necontestat în acest sens stă cea mai longevivă publi­cație periodică din țara noastră, „Telegraful Român”, gazetă lansată în data de 3 ianuarie 1853, avându-l drept fondator pe acest sfânt român al cărui nume este înscris în calendarul creștin ortodox la 30 noiembrie, alături de numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. În cadrul orei de religie, elevii vor putea admira, totodată, şi expoziţia de icoane pe lemn cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, realizată de membrii Departamentului pentru copii şi tineret de la Parohia „Sfântul Pantelimon”.