Oratoriul bizantin de Crăciun, o călătorie din strana bisericii către patrimoniul muzical universal
În contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), dar și al Anului omagial - Paul Constantinescu, Filarmonica Moldova din Iași a reușit să transforme seara de 15 decembrie într-o sărbătoare, în care muzica a fost nu doar un spectacol, ci o emoționantă călătorie spirituală. Un elogiu adus tradiției muzicale românești și un omagiu închinat unuia dintre cei mai importanți compozitori ai țării, concertul a fost o reprezentare vibrantă a identității noastre culturale, precum și a valorilor universale care ne unesc. Orchestra, soliștii și Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova din Iași, conduse în chip magistral de către dirijorul Adrian Morar, au reprezentat o punte de legătură între strana bisericii și scena patrimoniului muzical universal, un liant între cult și cultură, între tradiție și înnoire.
Oratoriul bizantin de Crăciun, alături de Oratoriul bizantin de Paști sunt nu doar cele dintâi oratorii religioase ortodoxe, dar și două dintre cele mai reprezentative lucrări ale genului, demne de a fi puse alături de lucrări similare ca gen și tematică semnate de J. S. Bach sau F. Häendel. Deși ca structură aparțin genului muzical occidental, totuși prin apelul la cântarea străbună de strană ele păstrează nu numai conținutul ortodox, dar și atmosfera românească de rugăciune și evlavie. Această legătură între tradiție și complexitatea unui gen muzical de amplă dimensiune este lămurită chiar de autor în Programul de sală al primei audiții a Oratoriului, la 21 decembrie 1947: „Oratoriul pe care-l reprezint astăzi întregește ciclul pe care mi l-am propus asupra momentelor esențiale ale cultului nostru ortodox, pornind de la splendoarea imnografiei și muzicii bizantine, transfigurate prin simțământul și tehnica modernă, căutând însă să păstrez nealterat fondul său. Cu toate că izvoarele pe care le-am folosit sunt de dată recentă, l-am numit tot bizantin, în accepția largă a cuvântului, care poate îmbrățișa tot ceea ce derivă din marea sursă religioasă a Bizanțului, conturând un stil, iar oratoriu i-am zis pentru însăși forma sa cultă pe care muzica apuseană a impus-o prin operele covârșitoare ale marilor creatori”.
Paul Constantinescu, de la a cărui mutare în veșnicie se împlinesc anul acesta șase decenii († 20 decembrie 1963), era mai întâi de toate un om credincios, crezul său artistic fiind edificator în acest sens: „Muzica este o taină, credința este taină, iar muzica este credință, trebuie să crezi ca să-i poți simți binefacerea, necredinciosul nu-i poate împărtăși darul. Omul care crede o simte cum pricepe vorba pentru că ea nu e vorbă și o are aproape de inimă, nu o pricepe, dar o intuiește, îi vede puterea și expresia ei muzicală, care nu poate fi totuși nici pământ, nici soare, nici apă, nici foc, nici rău, nici bun: sau poate fi toate deodată” (Paul Constantinescu, Muzică și poezie; în „Revista Filarmonicii”, București, An I, nr. 7, mai 1936, p. 22).
Marele compozitor comemorat anul acesta era și un bun cunoscător și admirator al muzicii bizantine, inclusiv al notației psaltice, pe care o vedea ca o formă superioară de consemnare a muzicii: „În muzica psaltică, fiind pur melodică, neadmițând ca simultaneitate decât pedala (isonul), notația a căpătat și ea un sens pur melodic, care nu constă în notarea parțială a sunetului fix, ci, din contră, în însemnarea a ceea ce este cu adevărat muzică, expresia muzicală, relația sonoră, adică a intervalului. Intervalul este exprimat în notația apuseană prin încadrarea lui între două sunete, aici însă se exprimă printr-un singur semn, care conține în sine interval, durată, expresie și chiar modul de redare, de execuție. Muzica nu constă în sunete separate, do, re, mi etc., ci în relația sonoră de la do la re, sau de la re la mi etc., care conține în sine o viață, o expresie; bizantinii au notat tocmai această viață, iar expresiile: oligon, petasti, kentemata, epistrof etc. nu înseamnă sunete, ci relații, ca de exemplu urcă sau coboară un semiton, două tonuri etc.”
Melosurile bizantine folosite în Oratoriul bizantin de Crăciun pot fi ușor recunoscute și inventariate: Axion la Bunavestire (glas IV, Macarie Ieromonahul); De frumusețea fecioriei tale (glas III, Anastasimatar, Stupcanu); Troparul Buneivestiri (glas IV, Idiomelar, Suceveanu); Stihirile Ceasurilor împărătești (Idiomelar, Suceveanu); Axion la Nașterea Domnului (glas I, Irmologhion, Macarie); Minune prea mare (Podobie - Anastasimatar, Stupcanu); Fecioara astăzi (Idiomelar, Suceveanu); Hristos Se naște, măriți-L! (Catavasia, Catavasier, I.P. Pasărea); Nu pricep, Curată (Catavasia la Întâmpinarea Domnului - Idiomelar, Suceveanu); Magii, împărații perșilor (Idiomelar, Suceveanu); Spăimântatu-s-a Irod (Idiomelar, Suceveanu).
După primele audiții din 21 decembrie 1947, respectiv 5 ianuarie 1948, Oratoriul a fost interzis de către autoritățile comuniste, fiind strecurat cu diplomație doar o singură dată în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” din 1967. Ecourile succesului lucrării au ajuns, din păcate, doar în presa internațională, Oratoriul lui Paul Constantinescu fiind considerat „pandantul ortodox al Oratoriului de Crăciun de J. S. Bach”. În anul 1977 Oratoriul a fost înregistrat la Electrecord de către Corul și Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, conduse de către dirijorul Mircea Basarab, în rolul evanghelistului fiind celebrul tenor Valentin Teodorian. Deși interzis la noi, Oratoriul bizantin de Crăciun s-a bucurat de mare apreciere în Germania de Est, în orașe precum Meissen (1970), Dresda, München (1973), fiind cântat chiar de Crăciun. Aceste evenimente sunt de o mare importanță pentru muzica românească, știut fiind că de două secole, în toate marile centre muzicale germane, concertele religioase din preajma Crăciunului erau dominate de muzica lui Bach, Weihnachtsoratorium fiind unica lucrare acceptată unanim înaintea Crăciunului. Era, așadar, un act de curaj din partea dirijorilor decizia de a renunța la Oratoriul lui Bach, care asigura bănci pline în biserici, alegând în locul lui pe un altul, din afară.
După anul 1989 Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu a început să fie cântat în întreaga țară. La Iași, prima reprezentare integrală a Oratoriului a avut loc în 17 decembrie 1993, Corul și Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași aflându-se sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, dirijor al corului fiind regretatul Doru Morariu.
După 30 de ani, la 15 decembrie, anul acesta, aceeași Filarmonică ieșeană a reușit să transcendă timpul și să creeze o amintire durabilă în inimile ascultătorilor. Sub bagheta dirijorală a maestrului Adrian Morar, Orchestra Filarmonicii nu s-a limitat la rolul de susținere a vocilor prin acompaniament, ci a jucat rolul unui adevărat personaj, comentator al acțiunii. Orchestra, deși amplă și colorată (celestă, glockenspiel, clopote), a reușit să facă loc și să evidențieze sonoritățile liniștite, calme, serafice ale corului. Corul „Gavriil Musicescu”, pregătit de prof. lect. Consuela Radu-Țaga, s-a adaptat atât unor momente pline de evlavie, de simplitate și smerenie, precum Minune prea mare, Mărește sufletul meu, Binevestește, pământule, dar și unor momente cu încărcătură dramatică, precum O, Iroade împărate! sau Unde este Împăratul iudeilor? Soliștii Paul Celmare - Evanghelistul, Cristina Grigoraș - Îngerul Gavriil, Lăcrămioara Crihana - Fecioara Maria, Ivan Dikusar - Irod au avut un rol expresiv de întărire a momentelor meditative, contemplative, în arii precum De frumsețea fecioriei tale, Nu pricep, Curată, dar și a celor dramatice - Spăimântatu-s-a Irod.
După spusele renumitului bizantinolog Vasile Vasile, deși Oratoriul a fost legat de locul de prezentare - în cazul de față scena Casei de Cultură a Studenților din Iași, în urma interpretării veritabile această scenă a devenit un adevărat „lăcaș de cult”, în care artiștii au invitat auditoriul la rememorarea și retrăirea principalelor momente legate de Întruparea Domnului și la bucuria curată a evenimentului care a schimbat cursul istoriei. În contextul actual al abundenței de colinde și cântece de Crăciun, multe dintre ele împrumutate, cosmetizate sau caricaturizate muzical, recursul la autentic, la melodiile și textele liturgice consacrate poate avea un rol cathartic, purificator, oferindu-ne prilejul de a redescoperi adevărata esență a Crăciunului - Nașterea Domnului Iisus Hristos.