„Pământul Sfânt nu este de vânzare“

Data: 13 Ianuarie 2010

În Bethleem, festivităţile de Crăciun au fost tulburate de grupuri creştine care protestau faţă de faptul că Patriarhul Teofilos al III-lea a vândut terenuri în West Bank unor organizaţii israeliene, relatează silobreaker.com. Peste 100 de manifestanţi strigau, înainte de slujba din Ajunul Crăciunului, că „Pământul Sfânt nu este de vânzare“. Consiliul Instituţiilor şi Organizaţiilor arab-ortodoxe din Palestina a spus că actualul patriarh, la fel ca predecesorul său, a continuat să concesioneze investitorilor evrei terenuri în West Bank şi în Ierusalimul de Est. Zona a fost ocupată de Israel în timpul războiului israeliano-arab din 1967 şi este locul dorit de palestinieni pentru fondarea statului lor. Grupurile creştine au adus în discuţie un teren anume, situat în zona Betleemului, lângă colonia israeliană de la Har Homa, dar au spus că totul se face după un şablon de afaceri încheiate în acelaşi mod şi de fostul patriarh al Ierusalimului. Predecesorul lui Teofilos a fost Irineu, demis în 2005, din cauza implicării sale în cedarea mult contestată de terenuri ale Bisericii din Ierusalimul Vechi unor investitori evrei.