Papa oferă sprijin financiar pentru Georgia
Papa Benedict al XVI-lea a trimis 120.000 de dolari către Caritas Georgia, pentru a contribui la eforturile de ajutorare umanitară în urma conflictului acestei mici naţiuni cu Rusia vecină. Banii şi o notă însoţitoare au fost trimişi Episcopului Giuseppe Pasotto, administrator apostolic în Caucaz. Mesajul Papei exprimă speranţa sa că ajutorul va da greutate apelurilor pe care le-a făcut în timpul discursurilor lui de la rugăciunea Angelus din zilele de 10 şi 17 august 2008.
Episcopul Pasotto a spus că faptul că Papa a menţionat de două ori Georgia în aceste discursuri i-a impresionat pe cetăţenii naţiunii, majoritar ortodoxă. El a adăugat că situaţia refugiaţilor - între 80.000 şi 90.000 - este cumplită, dar că este frumos să vezi familii ieşind în întâmpinarea celor care vin şi care „nu au nici măcar o saltea pe care să se culce“. Liderii creştini şi comunităţile evreieşti şi musulmane s-au unit într-un apel pentru mai mult ajutor umanitar. „Au existat frumoase momente de întâlnire. În situaţii ca aceasta, este important să ne simţim uniţi dincolo de diferenţele de credinţă“, a spus Episcopul. Menţionăm că Fundaţia Caritas sprijină eforturile de ajutorare umanitară în Georgia aproape de la începutul conflictului.