Paraclise săvârșite de ierarhi în Episcopia Maramureșului
„Înţelesul, rostul şi folosul acestei slujbe, - a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin - este acela că este vindecătoare de multe patimi şi boli, este aducătoare de linişte şi pace sufletească, este aducătoare de pace în familie şi grabnic vindecătoare a bolnavilor de pe patul de spital şi nu numai, pe care-i purtăm în rugăciunile noastre când participăm la slujbă”.
Paraclisul în Catedrala din Baia Mare
Duminică, 4 august 2019, de la ora 17:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, împreună cu un sobor de preoţi.
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social filantropic şimisionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Mircea Filip, parohul din Romainville, Paris, Franţa, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, din partea Catedralei.
Răspunsurile de la strană au fost date de o parte a Grupului Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi o parte a Grupului Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene (ATOCEM), dirijat de Arhid. Ionuţ Pleş.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la Postul Adormirii Maicii Domnului, la slujba Paraclisului Maicii Domnului şi la foloasele duhovniceşti pe care le avem în urma rostirii acestuia.
„Înţelesul, rostul şi folosul acestei slujbe, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, este acela că este vindecătoare de multe patimi şi boli, este aducătoare de linişte şi pace sufletească, este aducătoare de pace în familie şi grabnic vindecătoare a bolnavilor de pe patul de spital şi nu numai, pe care-i purtăm în rugăciunile noastre când participăm la slujbă, ei neputând fi prezenţi, dar îi pomenim împreună cu slujitorii lui Dumnezeu în biserică şi Maica Domnului cea grabnic ajutătoare şi mult vindecătoare ne împlineşte rugăciunile şi îi vindecă pe cei bolnavi atunci când ştie că le este de folos pentru mântuirea lor sufletească. Pe Maica Domnului o avem, după Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, cea mai apropiată şi grabnică folositoare şi puternică şi mult rugătoare. De aceea, Părinţii Bisericii au luat numele Maicii Domnului din paginile Sfintei Scripturi şi l-au aşezat în dogmele şi învăţăturile Bisericii”.
Paraclisul la Sighetu Marmaţiei
Duminică, 4 august 2019, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena", Parohia Câmpu Negru din Sighetu Marmației, Protopopiatul Sighet.
Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului; Pr. Mădălin Bontoș, parohul comunității din zona Câmpu Negru; Pr. Ștefan Codrea, paroh la Biserica „Sfântul Gheorghe" din Sighetu Marmaţiei; Pr. Adrian Rednic, paroh în Tisa; Pr. Alexandru Anin Coste, paroh în Rozavlea, Șesu Mănăstirii; Pr. Ștefan Ardelean, paroh în Strâmtura, Valea Satului.
Între credincioșii prezenți la slujba de seară s-a aflat și domnul arhitect Dorel Cordoș.