Parastas de 6 ani pentru părintele Constantin Mihoc
La Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea nemţeană Cuiejdi, Protopopiatul Piatra Neamţ, a fost oficiată ieri, 2 august, o slujbă
de pomenire pentru părintele profesor Constantin Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi fost paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Berlin, Germania,
la 6 ani de la trecerea sa la Domnul.
Prin grija părintelui Florin Gheorghe Sfarghie, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdi, şi la dorinţa credincioşilor, la această parohie, în fiecare an în luna august, se oficiază slujbe de pomenire pentru cel care şi-a pus viaţa la temelia bisericii din Berlin. Şi anul acesta, la slujba Parastasului, oficiată după Sfânta Liturghie, au participat foşti colegi de seminar şi de facultate, membri ai familiei, precum şi numeroşi credincioşi, care l-au avut pe părintele Constantin ca părinte duhovnicesc.
Din soborul de preoţi care au oficiat slujba Parastasului au făcut parte: pr. Dan Mihoc, de la Parohia "Buna Vestire”, localitatea Sfântul Ilie, judeţul Suceava; pr. Ioan Pietrariu, de la Parohia `Adormirea Maicii Domnului” - Precista 1 din Piatra Neamţ; pr. Ioan Papuc, de la Parohia `Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Piatra Neamţ, şi pr. Florin Gheorghe Sfarghie, de la Parohia `Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi `Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, localitatea Cuiejdi, judeţul
Neamţ. După slujba Parastasului, a urmat agapa frăţească la care a participat tot satul.
În ziua de 4 august 2009, în timp ce lucra cu cei câţiva muncitori pe şantierul locaşului de rugăciune din Berlin, zidul unei construcţii mai vechi s-a dărâmat peste părintele Constantin şi peste cel care îi era alături. Părintele Constantin a rămas viu în sufletele celor care l-au cunoscut, prin povăţuirile sale duhovniceşti, dar mai ales prin faptele sale, demne de un vrednic slujitor al Sfântului Altar.