Părintele este cu noi

Purtăm neîncetat în inimi căldura acelui ceas în care noi, colindători orfani de colindă, suflete în risipire, ne adunăm, seară de seară, la "casa harului" pentru a primi cuvântul învietor.

Ne aşezăm buchet în jurul Sfinţiei Sale, în cămăruţa cât o chilie, căreia un meşter nevăzut îi schimba din când în când proporţiile, făcând-o catedrala cosmică. Ne privea blând şi cu îngăduinţă pentru limitele noastre, ne vorbea cu iubire, iar cuvântul său lucra în noi, ne învăţa să căutăm sub învelişurile lucrurilor raţiunile lor ascunse; ne conducea la Izvor, Cel Unul, să-L cunoaştem cu adevărat şi în oglinda Lui să ne cercetăm pe noi înşine. Simţeam răsărind în noi o voinţă şi-o putere restauratoare şi o nădejde de împlinire. Păstrez în amintire o zi din toamna anului 1988, o zi de sărbătoare. A sunat la uşa Sfinţiei Sale o persoană pe care, după ce măicuţa preoteasă i-a deschis, am auzit-o întrebând, în limba franceză, dacă a nimerit bine adresa părintelui profesor Dumitru Stăniloae. O tânără franţuzoaică venise de la Paris anume pentru a-l cunoaşte. De la aeroport se abătuse doar o clipă la hotel pentru a-şi lăsa bagajele, după care, nerăbdătoare, pornise în căutarea adresei. Pe Genevieve-Chantal o adusese aici dorinţa de a-l vedea sub chipul său pământesc pe acela care săvârşise în viaţa ei o schimbare binecuvântată, de gândire, de simţire şi de trăire. Fusese catolică. Citise scrieri ale părintelui, traduse în franceză, şi descoperise în sufletul ei potriviri şi corespondenţe care o chemau spre lumea evocată de ele. S-a gândit şi a încercat atunci să ia legătura cu lumea aceea, mai de aproape, frecventând o vreme biserica ortodoxă din Paris. Apoi s-a hotărât şi, într-o zi, a primit botezul dreptei credinţe, intrând într-o obşte care a îmbrăţişat-o cu bucurie. A cunoscut vârfuri ale acestei comunităţi de la care Costa de Beauregard şi Olivier Clement aduceau acum mesaj iubitor. O româncă, colega ei de serviciu la UNESCO, Vivi Vulcănescu, fiica marelui filosof al culturii-Mircea Vulcănescu, i-a dat unele repere-lumini despre ţară, despre datini cu simbolurile lor, care o fascinaseră. Genevičve venise pentru trei zile numai. Avea atâtea de aflat. Era aşa ca şi cum ai veni la malul mării să iei apa cu ceaşca. Părintele ne-a vorbit despre ortodoxie ca nimeni altul; cu însufleţire şi cu atâta claritate a vederii lucrurilor în adâncul lor de taină. Timpul a trecut. Acum plaiul a rămas gol de păstorul iubit, dar a rămas pe locul său în noi. În fiecare clipă de bucurie sau de încercare îl simţim cum bate la inima noastră: "Sunt cu voi, sunt cu voi." Şi suntem siguri că părintele ne va fi alături şi atunci, la hotarul înfricoşat, când, privindu-ne cu duioşie, va pune pentru noi mărturie nădăjduitoare.