Starețul Mănăstirii Frăsinei a trecut la cele veșnice
Duminică, 13 martie, părintele arhim. Neonil Ștefan, starețul Mănăstirii Frăsinei din județul Vâlcea, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 94 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 16 martie, de la ora 11:00, la Mănăstirea Frăsinei. În aceste momente de vremelnică despărțire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis un mesaj de condoleanțe.
Model de statornicie și viață cuvioasă
Părintele Neonil Ștefan s‑a născut la 21 octombrie 1922, în satul Valea Babei, din comuna Runcu, județul Vâlcea. Părinții săi, Dumitru și Maria, l‑au crescut de mic în dreapta credință.
După ce a absolvit școala primară în satul natal (1929‑1936) și stagiul militar la Alba Iulia (1943‑1946), a rămas în sânul familiei până la 15 aprilie 1948, când a fost primit ca frate în obștea sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea, unde, la 15 august 1949, a fost tuns în călugărie, primind chipul îngeresc.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iosif Gafton al Râmnicului, s‑a format duhovnicește la Seminarul Teologic Monahal de la sfânta Mănăstire Neamț (1950‑1953), apoi la sfânta Mănăstire Curtea de Argeș (1953‑1955), unde a deprins meșteșugul olăritului, și, în cele din urmă, la Institutul Teologic din București (1955‑1959).
Părintele Neonil Ștefan a fost hirotonit ierodiacon la 13 noiembrie 1949 și ieromonah la 21 noiembrie 1952. Cu harul lui Dumnezeu, la 1 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani, dintre care 11 ani de călugărie, a fost ales stareț al sfintei Mănăstiri Frăsinei, pe care a îndrumat‑o duhovnicește vreme de alți 57 de ani.
Om de rugăciune și de aspră nevoință călugărească, păstrător al sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, dar și iscusit administrator, părintele arhimandrit Neonil Ștefan a rânduit cu smerenie, cu multă răbdare și cu fermitate nevoile mănăstirii, vreme de peste o jumătate de secol.
Prin osteneala părintelui stareț Neonil Ștefan, ansamblul monahal de la Frăsinei și rânduiala slujbelor dintru început au rămas neschimbate, duhul athonit putând fi simțit și astăzi în mănăstirea Sfântului Calinic. Rânduiala statornicită aici de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire și de a se face slujbă de la miezul nopții și până spre dimineață, ca la Sfântul Munte Athos, a fost păstrată cu multă strictețe de părintele Neonil, vrednic urmaș al stareților din vechime.
A trecut la cele veșnice duminică seara, după slujba Vecerniei Iertării, în chilia sa, în stare de trezvie și rugăciune, pregătit pentru a trece hotarul cel de taină, spre întâlnirea cu Domnul Hristos. La dorința sa, va fi înmormântat în cimitirul sfintei mănăstiri, în mormântul din vreme rânduit lângă ceilalți stareți și părinți care au sfințit locul.
Îl rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Calea, Adevărul și Viața, să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări pentru toți cei îndurerați de plecarea părintelui,
† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului