Părinţii susţin continuarea programului „Laptele şi cornul”

Data: 15 Mai 2026

Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Datele mai arată că, în ultimii trei ani, 9 din 10 copii au beneficiat de produse de panificaţie, 8 din 10 copii de lapte şi produse lactate, iar 7 din 10 copii au beneficiat de fructe şi legume. 

În acelaşi timp, majoritatea părinţilor consideră că programul sprijină atât producătorii români, cât şi educaţia alimentară, 15% dintre părinţi observând chiar schimbări la nivelul comportamentului alimentar al copiilor, în sensul că jumătate dintre aceştia cer să consume acasă mai multe fructe şi legume, respectiv mai multe produse lactate. 

Odată cu lansarea rezultatelor cercetării IRES, Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a organizat dezbaterea „Lapte şi carte”, în cadrul căreia s-a discutat despre „principalele provocări și posibile soluții legate de continuarea și implementarea programului”, după cum se precizează într-un comunicat citat de Agerpres.

Toţi participanţii, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reprezentanţi ai ONG-urilor, elevilor, producătorilor şi procesatorilor, au fost de acord cu importanţa programului ca instrument de combatere a abandonului şcolar. 

Tanczos Barna, vicepremier şi ministru interimar al Agriculturii, a apreciat că programul are „zone care pot fi îmbunătățite”, însă trebuie continuat „indiferent de constrângerile bugetare”. „Este nevoie ca specialiștii să îl facă mai eficient, mai accesibil pentru producătorii și procesatorii locali și mai bine adaptat realităților din piață”, a spus Barna.