Parohia Şerban Vodă din Capitală îşi prăznuieşte ocrotitorul
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ este sărbătorit de Biserica Ortodoxă mâine, 15 noiembrie. Singura biserică din Capitală închinată acestui sfânt cuvios şi unde se păstrează un fragment din cinstitele sale moaşte este biserica Parohiei Şerban Vodă. „Sărbătoarea hramului începe din această seară, cu slujba Vecerniei şi Litiei, slujbă la care sunt invitaţi, alături de alţi preoţi, părintele protoiereu Ion Armaşi, al Protopopiatului Sector 4 Capitală, şi arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc eparhial, şi continuă mâine, când Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor“, a precizat pr. paroh Pompiliu Dinu. Moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ au fost descoperite în luna septembrie a anului 2013, iar un fragment din cinstitele sale moaşte au fost dăruite şi acestei parohii bucureştene. „Părticica din sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ am primit-o în data de 7 august 2014, de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la sărbătoarea hramului Sfintei Teodora de la Sihla de la Mănăstirea Sihăstria, unde am slujit. Racla, în care se păstrează spre cinstire fragmentul din sfintele moaşte, a fost confecţionată cu ajutorul familiei Constantin şi Elisabeta Crângaşu“, a mai spus pr. paroh Pompiliu Dinu. (Ioan Buşagă)