Parohia unde înveți cum să te faci tuturor toate
„A fi împlinitori ai cuvântului evanghelic al Domnului nostru Iisus Hristos înseamnă să te faci tuturor toate”, mărturisește părintele paroh Alexandru Dumitrescu din Parohia Găvana III, Pitești, județul Argeș. Un concept integrator în care, fără îndoială, se cuprinde și educația creștină a tinerilor, supuși traumelor unei societăți sărăcite de valori spirituale, slăbită de permanente mutații, sugrumată de vicii și fenomene dezorientative. „A fi împlinitori ai cuvântului Mântuitorului” este răspunsul ziditor pe care Biserica îl dă acestui prezent rătăcit și provocator.
Declararea anului 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” rezidă dintr-o realitate evidentă, complexă, din starea unui prezent căruia, printre multe altele, îi „lipsește Evanghelia trăită”. O suferință pe care părintele Alexandru Dumitrescu a identificat-o și căreia, împreună cu coslujitorii sfinției sale, cu familiile și copiii din parohie, cu școala și cu celelalte instituții sociale încearcă să-i administreze „tratamentul” adecvat pentru a se însănătoși. Privită din această perspectivă, catehizarea tinerilor, dar și a adulților, în forme diverse, dar adecvate fiecărei categorii în parte se constituie într-un posibil și necesar „tratament” vindecător.
Lipsa Evangheliei trăite
Realitatea diagnosticată de părintele Dumitrescu reprezintă, credem, trauma cea mai gravă care, în timp scurt, a afectat adânc societatea românească. De aceea, orice experiență, orice inițiativă, orice mijloc, orice exemplu pe care slujitorii Bisericii îl folosesc pentru a-i repune, mai ales pe tineri, în starea de „împlinitori ai cuvântului evanghelic al Domnului nostru Iisus Hristos” merită cunoscut și, de ce nu, urmat. Aceasta este motivația pentru care am mers în parohia părintelui Dumitrescu pentru a afla ce acțiuni, ce forțe sunt implicate în acest demers, acum când nevoia de vindecare a societății este cerută imperativ.
„Eu cred că societății noastre îi lipsește cel mai mult Evanghelia trăită. Cred că suntem doar ascultători ai Evangheliei și prea puțin împlinitori ai cuvântului evanghelic al Domnului nostru
Iisus Hristos. Lucru ce se poate sesiza, fără mari eforturi, în ansamblul societății românești de astăzi. De aceea, este necesar a fi împlinitor al cuvântului evanghelic al Mântuitorului. Iar lucrul acesta înseamnă să te faci tuturor toate. Așa cum cere Mântuitorul. Nu este ușor, dar, atâta vreme cât suntem ancorați în Hristos și în Biserică, pentru că toți știm că venim din mila Lui, că existăm în mila Lui, la fel trebuie să conștientizăm că toate cele ce vin asupra noastră nu ne vor doborî cu El pavăză”, mărturisește părintele paroh Alexandru Dumitrescu.
Deschidere și conlucrare
Catehizarea este un proces complex care, în Parohia Găvana III din Pitești, ca și în multe alte parohii din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, se desfășoară integrator, cu multă responsabilitate. Am aflat de la părintele paroh, de pildă, că în programul „Hristos împărtășit copiilor” există și o componentă care îi vizează pe adulți. Se numește „Calea”, iar în cadrul ei sunt cuprinse persoanele mai în vârstă care, din varii motive, în decursul vieții au trăit ceva mai departe de Biserică. „Noi am susținut aici la parohie multă vreme, în ultima duminică a fiecărei luni, un program catehetic care îi avea drept țintă pe credincioșii mai în vârstă”, ne spune părintele.
L-am întrebat apoi despre tineri, despre ce reprezintă ei pentru Biserică și ne-a spus: „Pentru Biserică, tinerii se regăsesc în cuvântul Mântuitorului nostru: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu (Marcu, 10, 14). Și mai spune Mântuitorul: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei, 18, 3). Pentru a înțelege aceasta este nevoie de educație, în general, și de educație duhovnicească, în special. De aceea dăm slavă lui Dumnezeu că avem deschidere și în școlile din jur, și în liceele din oraș, iar participanții la orele pe care noi și profesorii de religie le susținem sunt mulți. Dar, la fel de mulți copii de la școlile din parohie vin aici la noi, la biserică. Împreună cu ei am stabilit un program. Întrucât ne ocupăm și de Biroul de activități și cateheze al Arhiepiscopiei, relația cu școala, cu inspectoratul și cu părinții este mult mai strânsă și mai eficientă.”
Componenta socială
Educația tinerilor însumează și o componentă socială, caritabilă, din care se poate învăța ce înseamnă solidaritatea, ajutorarea, iubirea aproapelui, comuniunea. În Parohia Găvana III trăiesc și familii care au nevoie de suport material. Copiii acestora primesc din partea comunității rechizite, pachete cu alimente etc. Părinții coslujitori ai parohiei, Dumitru Mitrache, Gheorghe Dumitru, Radu Stanciu, și un preot onorific, profesor de religie la Școala „Sfânta Muceniță Filoteia”, identifică fiecare caz în parte și acționează în consecință. „Lipsurile lor sunt compensate de ajutorul primit din partea credincioșilor din parohie și al copiilor lor. Răspunsul tinerilor la tot ceea ce noi facem pentru ei este unul tulburător: o îmbrățișare pe care noi, preoții, o primim de la ei de fiecare dată când ne întâlnim. Am fost de curând la o cateheză la Școala «Matei Basarab». Când am ieșit, m-am întâlnit cu copiii din celelalte săli de clasă. Lângă mine a venit un băiețel de clasa a II-a sau a III-a, care mi-a zis: «Vreau neapărat să veniți la mine la clasă!». Ceea ce i-am și promis că voi face. Este, cel puțin pentru mine, răspunsul care mă însuflețește să duc mai departe activitatea asta, pentru că nu este nimic de la noi, ci totul de la Dumnezeu. Poate că de multe ori uităm că școala este sora mică a Bisericii. Și poate că acum ar trebui să ne amintim mai des acest lucru”, concluzionează părintele paroh Alexandru.
Iată cum din această experiență înțelegem cât de acută este nevoia de a ne transforma în împlinitori ai cuvântului evanghelic al Domnului nostru Iisus Hristos, care înseamnă să ne facem tuturor toate.