Pas cu pas spre ieslea Betleemului

Data: 27 Noiembrie 2014

În a doua duminică din Postul Naşterii Domnului, Parohia Ticvaniu Mare, judeţul Caraş Severin, i-a avut oaspeţi pe studenţii de la Facultatea de Teologie din Caransebeş, care împreună cu pr. Daniel Aron Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, şi diac. Cosmin Mutaşcu au adus laudă lui Dumnezeu în sfintele slujbe ale Utreniei şi Liturghiei. La final, tinerii studenţi din anul I ai Facultăţii de Teologie, conduşi de teologul Cătălin Ciorîngă, au susţinut un recital de colinde. Misiunea teologilor de la Caransebeş a continuat şi la ceas de seară în Parohia Grădinari. Aici studenţii au fost întâmpinaţi de pr. paroh Vichentie Molin alături de credincioşii şi corul parohiei. În continuare, studenţii teologi au dat răspunsurile la slujba Vecerniei, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă, tinerii teologi au susţinut un concert de colinde, îmbogăţind sufleteşte şi impresionând prin glasurile lor şi frumuseţea colindelor pe cei prezenţi. Misiunea tinerilor studenţi teologi de la Caransebeş din Duminica a 26-a după Rusalii este prima dintr-un şir de vizite pe care aceştia şi le-au propus în parohiile Episcopiei Caransebeşului. (Diac. Pavel Canea)