„Pastoraţia în mediul rural“

Data: 13 Noiembrie 2010

În parohia "Sfânta Treime" din satul Storneşti, Protopopiatul Iaşi 1, a avut loc pe 10 noiembrie 2010 ultima întâlnire din acest an a Cercului pastoral-misionar numărul 3 care cuprinde 27 de parohii, cu 29 de preoţi slujitori.

Întâlnirea a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoţi. Părinţii care nu au slujit au oferit răspunsurile la strană, corul fiind dirijat de pr. Constantin Marciuc de la parohia Cogeasca. Emoţia şi bucuria participării la un astfel de eveniment se puteau citi pe feţele credincioşilor care au cerut ajutorul în bolile şi necazurile lor şi de la Sfântul Nectarie Taumaturgul la a cărui icoană şi-au plecat genunchii. După momentul împărtăşirii pr. Mihai Zvorăşte de la parohia Hărpăşeşti a rostit câteva cuvinte legate de viaţa Sfântului Ierarh Nectarie, iar pr. Gheorghe Bogus de la parohia Sineşti. a împărtăşit tuturor câteva impresii din pelerinajul la care a participat în Ţara Sfântă, pe urmele Sfântului Ioan Iacob Românul de la Mănăstirea Hozeva. Bucuria întâlnirii şi a sărbătorii a fost amplificată şi de prezenţa pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, care a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură. Părintele protopop a spus, la rândul său, câteva lucruri legate de viaţa Sfântului Nectarie. Pornind de la tema programată pentru această întâlnire, "Pastoraţia în mediul rural", pr. Constantin Andrei a vorbit despre unele probleme cu care se confruntă preoţii din mediul rural şi cum ar putea fi depăşite şi, de asemenea, a subliniat cât de important este pentru mântuirea noastră a fi creştini mărturisitori şi a nu ne ruşina să ne apărăm credinţa, urmând permanent pilda vieţuirii sfinţilor. Întâlnirea a continuat cu o agapă frăţească. Părintele Andrei Petru de la parohia Obrijeni. a susţinut tema cu titlul "Pastoraţia în mediul rural". La finalul întâlnirii, părintele protopop Constantin Andrei a încurajat toţi preoţii prezenţi la cerc ca să-şi continue fiecare lucrarea în parohii "cu timp şi fără timp" şi i-a asigurat de tot sprijinul, pe toţi, şi în mod special pe păstorii tineri. (pr. Petru Ionuţ Irimia)