Binecuvântarea paraclisului de la Penitenciarul Iași

Deținuții și cadrele Penitenciarului Iași au, începând de astăzi, 3 septembrie, un nou lăcaș de rugăciune. Ca urmare a lucrărilor de intervenție desfășurate la pavilionul în care se afla vechiul paraclis, s‑a decis mutarea activității religioase într‑un spațiu nou, special amenajat pentru slujbele și proiectele de reintegrare destinate persoanelor private de libertate. Lăcașul a fost binecuvântat în această dimineață de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La eveniment au mai luat parte directorul închisorii, comisar‑șef de poliție penitenciară Marius Adrian Cernat; părintele Cristian Antonescu, coordonator al preoților de penitenciar din partea Patriarhiei Române; părintele protopop Florin Călugăru; părintele Gheorghe Șurpănelu de la Cimitirul „Eternitatea” din Iași; preoți de penitenciar din regiunea Moldovei și reprezentanți ai structurilor ANP.

După binecuvântarea paraclisului, clericii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noul spațiu care, începând de astăzi, a devenit un refugiu duhovnicesc pentru cei custodiați aici. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Teofan a menționat faptul că libertatea interioară descoperită în condițiile de penitenciar îl aduce pe om mai aproape de Hristos Domnul:

„Suntem în acest așezământ unde poate cel mai pronunțat sau gândit cuvânt este «libertatea», libertate pe care deținuții de aici, și în general noi, o înțeleg ca lipsirea de putere de mișcare, de a face ceea ce voiești, pentru că, întâmplându‑se anumite fapte în viața unor oameni, este nevoie de privarea lor de libertate, pentru o vreme, pentru a încerca să analizeze cele care s‑au săvârșit și, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul tuturor mecanismelor care sunt într‑o asemenea instituție, omul, plecând de aici, să nu mai săvârșească cele pe care le‑a făcut sau altele asemănătoare.

Din cuvântul Sfântului Apostol Pavel înțelegem că mai există un fel de libertate, «libertatea pe care o avem în Iisus Hristos». Într‑un alt loc, tot din Scriptură, găsim acest cuvânt: «cel care păcătuiește este rob păcatului», iar cel care este rob, se subînțelege, nu este liber. Asta înseamnă că există și o altă întemnițare decât cea obișnuită, cea în care ne întemnițează păcatul, adesea numită astăzi dependența sau adicția. Aceasta ne cuprinde și pe noi, pe oamenii ziși liberi, că suntem dependenți de unele lucruri de care parcă nu ne putem desprinde. Parcă e cineva care ne conduce cu un lanț spre acel ceva, cum sunt jocurile de noroc, cum sunt drogurile, cum este pornografia, cum este pofta nelimitată de putere, pofta nelimitată de avere, ca să ai și să‑i domini pe ceilalți.

Noi avem sentimentul că sunt mai lipsiți de libertate asemenea oameni (deținuții, n.r.) decât cei care sunt aici (aflați în capelă, n.r.), pentru că cei care sunt aici, poate unii dintre ei prin educația pe care o faceți dumneavoastră, poate cu ajutorul preotului, cu prezența unei biserici, ajung să înțeleagă că, deși sunt garduri și gardieni peste tot, n‑au libertatea de‑a se mișca, au totuși o libertate lăuntrică pe care, sigur, în alte situații, prin închisorile din anii 50‑60, spuneau unii oameni care au fost închiși acolo pe nedrept, din rațiuni politice sau religioase, că n‑au avut în lume asemenea libertate lăuntrică precum au avut‑o în închisoare. Acolo L‑au descoperit pe Dumnezeu, au încercat să‑și vadă robiile din lume și și‑au dat seama că au câștigat o anumită libertate lăuntrică, pe care Sfântul Apostol Pavel o numește «libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu».”

La finalul Sfintei Liturghii, părintele capelan Cristian Șurpănelu a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar directorul penitenciarului și parohul Bisericii „Eternitatea” din Iași au primit „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, cei care au sprijinit amenajarea noului spațiu liturgic au primit distincții de vrednicie.

„Trăiesc astăzi un moment de o copleșitoare emoție duhovnicească - târnosirea acestui sfânt paraclis nu este doar finalizarea unei construcții, ci este așezarea unei porți către Cer într‑un loc în care zidurile exterioare amintesc de suferință, greșeală și izolare. De astăzi, între aceste containere modulare, Hristos Își face casă, picurând nădejde acolo unde adesea stăpânește deznădejdea. Misiunea de preot capelan în penitenciar nu este una ușoară. Este o păstorire grea, un ogor duhovnicesc frământat, în care te întâlnești zilnic cu rănile adânci ale oamenilor. Nu vă ascund că au fost momente, sub povara încercărilor și a ispitelor, când gândul retragerii mi‑a bătut la ușa sufletului. Însă, de fiecare dată, rugăciunea - a Bisericii, a familiei mele și a celor dragi - alături de sprijinul necondiționat primit de la dumneavoastră și de la frații slujitori, mi‑a fost ancoră și putere de a merge mai departe. Sufletul acestui proiect a fost însă o muncă de echipă. Gândul meu de mulțumire se îndreaptă către conducerea Penitenciarului Iași, către domnul director, oficialitățile locale și întregul personal al unității. Un gând special de recunoștință îl am pentru colegii mei din penitenciar care au coordonat direct echipele de deținuți. Mulțumesc din suflet și acestor oameni din spatele gratiilor care au lucrat neobosit, cu palmele și cu sufletul, pentru ca acest paraclis să devină realitate. Munca lor este prima cărămidă pusă la propria lor îndreptare. Această capelă nu este gândită doar ca un loc de refugiu pentru cei închiși. Ea este, deopotrivă, un altar deschis pentru întregul colectiv al penitenciarului. Știu cât de grea este osteneala cadrelor noastre, câtă tensiune, frustrare și oboseală se adună zilnic în lucrul cu persoanele private de libertate. Iată de ce ne‑am dorit ca acest spațiu să fie și o oază de liniște pentru angajați - un loc în care să poată intra un moment, să înalțe o rugăciune, să lase aici greutățile zilei și să nu plece încărcați duhovnicește acasă, la familiile lor.”