Patriarhia Română a fost amendată pentru respectarea unei hotărâri judecătoreşti
În legătură cu ştirea difuzată de postul de televiziune PRO TV sub titlul BOR, amendată pentru că a încălcat trei porunci la o licitaţie, precizăm:
1. Patriarhia Română a fost amendată de Unitatea de Coordonare şi Verificare a Achiziţiilor Publice (UCVAP) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru că nu ar fi dus la îndeplinire hotărârile Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Palatului Patriarhiei cu fonduri europene.
2. Însă Patriarhia Română a îndeplinit în termenul legal de 15 zile hotărârile celor două instituţii, în pofida încercărilor de tergiversare ale reprezentanţilor UCVAP.
În concluzie, Patriarhia Română îşi exprimă convingerea că justiţia va constata caracterul abuziv al amenzii aplicate de UCVAP din Ministerul Finanţelor Publice pentru „vina“ Patriarhiei Române de a fi adus la îndeplinire în termenul legal o hotărâre judecătorească irevocabilă. De asemenea, Patriarhia Română speră că tergiversările birocratice nejustificate şi neexplicate de UCVAP vor înceta şi vor fi demarate lucrările de execuţie ale acestui proiect cu finanţare europeană, semnat de Patriarhia Română împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale încă din anul 2012. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)