Patriarhia Română ajută financiar familiile sinistrate din judeţul Mehedinţi

Data: 03 Octombrie 2014

În urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii septembrie 2014, care au provocat pagube materiale în municipiul Orşova şi localitatea Eşalniţa din judeţul Mehedinţi, la solicitarea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 40.000 de lei din fondul Filantropia al Patriarhiei Române.

Banii vor fi utilizaţi pentru  ajutorarea familiilor sinistrate din localităţile respective, pentru construirea unui dig de protejare împotriva inundaţiilor la Mănăstirea Vodiţa şi pentru refacerea Bisericii "Naşterea Maicii Domnului" din municipiul Orşova, afectată parţial de revărsarea apelor.

Biroul de presă al Patriarhiei Române