Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor sunt două instituții distincte
Întrucât se constată că, foarte adesea, unii jurnaliști, fie din ignoranță, fie în mod premeditat, confundă Arhiepiscopia Bucureștilor cu Patriarhia Română, ca și când ar fi una și aceeași instituție, Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureștilor face următoarea precizare:
Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, fiecare eparhie (Arhiepiscopie sau Episcopie) este autonomă și, ca atare, numirile în posturile clericale se fac în ședințele permanențelor consiliilor eparhiale. Așadar, Patriarhia Română nu are ca atribuție numirea preoților în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Patriarhia intervine numai când este solicitată pentru rezolvarea unor probleme sau când nu se respectă disciplina canonică și administrativă dintr-o Mitropolie, atenționând asupra acestei stări de fapt, în vederea restabilirii ordinii canonice și administrative. În concluzie, toate chestiunile legate de viața parohiilor și mănăstirilor sunt de competența Arhiepiscopiilor și Episcopiilor.