Patriarhul Antiohiei, primit de Preşedintele României

Data: 01 Decembrie 2014

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost primiţi pe 28 noiembrie 2014 de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

Preafericitul Ioan al X-lea a mulţumit pentru calda primire şi pentru sprijinul constant pe care România l-a arătat faţă de situaţia din Siria. De asemenea, Preafericirea Sa şi-a exprimat recunoştinţa faţă de implicarea Bisericii Ortodoxe Române şi a românilor care au contribuit prin donaţii materiale la ajutorarea familiilor de creştini din Siria. În acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat necesitatea de a întări relaţiile cu comunitatea creştinilor din Siria, prin încurajarea schimburilor academice şi a asistenţei reciproce, informează Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale printr-un comunicat de presă postat pe www.presidency.ro.

Domnul preşedinte Traian Băsescu a subliniat preocuparea României faţă de situaţia dificilă din Siria, unde un număr impresionant de civili şi creştini şi-au pierdut viaţa, ca urmare a violenţelor şi a persecuţiilor religioase. Şeful statului şi-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor, arătând, totodată, importanţa cooperării dintre Stat şi Biserică în vederea identificării unor soluţii care să asigure pacea şi dialogul între comunităţile care aparţin unor culturi şi religii diferite, în spiritul toleranţei, al cunoaşterii şi al respectului.

În cadrul întâlnirii, înalţii oficiali au discutat despre pericolul constant pe care-l reprezintă ascensiunea terorismului, subliniind că gruparea Statul Islamic (ISIL) este o realitate dramatică, iar faptul că ISIL câştigă noi adepţi în fiecare zi ne obligă să reflectăm la soluţiile pe care Biserica, în dialog cu instituţiile statului şi cu societatea, le poate identifica pentru a pune capăt acestui flagel.

În încheiere, Preşedintele Traian Băsescu şi Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea au subliniat necesitatea continuării eforturilor, în actualul context internaţional, de a identifica soluţii pentru restabilirea păcii şi a stabilităţii politice în Siria şi în Orientul Mijlociu.