Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, în Ucraina

Data: 25 Iulie 2008

Începând de astăzi, 25 iulie, până duminică, 27 iulie, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, se află în Ucraina. Prezenţa Sanctităţii Sale este prilejuită de festivităţile care marchează împlinirea a 1020 de ani de la încreştinarea Rusiei, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Astăzi, Patriarhul Ecumenic va săvârşi slujba Vecerniei în Catedrala „Sf. Sofia“ din Kiev, urmând să prezideze toate evenimentele liturgice, în virtutea poziţiei scaunului de Constantinopol în ierarhia Bisericii Ortodoxe.