Patriarhul României vizitează Arhiepiscopia Sibiului
Astăzi şi mâine, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel efectuează o vizită în Arhiepiscopia Sibiului, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Astăzi va avea loc inaugurarea oficială a Studioului local Radio TRINITAS şi a Biroului de pelerinaje BASILICA Travel din Sibiu. Astăzi după-amiază, Preafericirea Sa va ajunge la Mănăstirea Brâncoveanu. În cadrul vizitei la Mănăstirea Brâncoveanu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi Paraclisul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din cadrul Palatului Brâncovenesc al mănăstirii de la Sâmbăta de Sus iar duminică va săvârşi Sfânta Liturghie la această mănăstire.
În acelaşi timp, cu binecuvântarea Patriarhului României, moaştele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti vor fi purtate în pelerinaj în Arhiepiscopia Sibiului, în perioada 4-5 octombrie 2014. Sfintele odoare vor fi aduse de o delegaţie a Arhiepiscopiei Bucureştilor, astăzi dimineaţa, la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş, unde vor fi întâmpinate de cler şi credincioşi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei. După ce vor fi cinstite după rânduială, sfintele odoare vor fi purtate spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.