Patrimoniul, un cuvânt fără sens
Copreşedintele Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale, Şerban Sturdza, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, a spus că „din păcate“ patrimoniul este un cuvânt care, la noi, este golit în mare parte de sens. „Lucrurile nu mai pot continua în acest fel. Constatarea, nu doar a noastră, ci şi a unei părţi importante din populaţie, este că distrugerile care au fost făcute în regimul comunist sunt mai mici sau poate egale cu cele făcute după 1989, pentru că un regim democratic dă posibilitatea să distrugem cu toţii“, a spus Sturdza.