Patru tone de alimente donate Cantinei sociale din Bistriţa

Data: 14 Octombrie 2014

Comunitatea parohiei ortodoxe din Lechinţa, Protopopiatul Bistriţa, a donat luni, 13 octombrie, patru tone de alimente Cantinei sociale „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din Bistriţa. Cantina oferă o masă caldă zilnic, de luni până vineri, unui număr de aproximativ 70 de persoane aflate în situaţii de dificultate.

Pe lângă alimentele neperisabile, credincioşii, împreună cu parohul Ioan Irimieş, au oferit şi legume din producţia proprie. Colecta din Parohia Lechinţa s-a desfăşurat pe parcursul mai multor zile şi a fost realizată la îndemnul pr. Marius Pintican, coordonatorul cantinei sociale „Sfânta Muceniţă Filofteia“.

Părintele Marius Pintican a fost prezent în Parohia Lechinţa, în duminica a XIX-a după Rusalii, când a slujit Sfânta Liturghie împreună cu parohul Ioan Irimieş. În cadrul slujbei, pr. Marius Pintican a ţinut un cuvânt de învăţătură, prilej cu care a prezentat şi proiectele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă“, filiala Bistriţa-Năsăud.

Pr. Marius Pintican le-a mulţumit parohului şi credincioşilor din Parohia Lechinţa pentru ajutorul oferit: „În numele celor care se vor împărtăşi de dragostea şi de dărnicia creştinilor din Parohia Lechinţa, le mulţumim şi Îl rugăm pe Hristos Mântuitorul, Fratele mai mare al acestor nevoiaşi, să le răsplătească toată dragostea şi dărnicia şi să le binecuvânteze toată osteneala“.

În urmă cu o lună, credincioşii din Parohia Domneşti, Protopopiatul Bistriţa, alături de parohul Lucian Blaga, au organizat o colectă de alimente în sprijinul Cantinei sociale „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din municipiul Bistriţa.

Cantina socială „Sfânta Muceniţă Filofteia“ funcţionează în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă“, filiala Bistriţa-Năsăud, şi oferă zilnic o masă caldă, de luni până vineri, unui număr de aproximativ 70 de persoane aflate în situaţii de dificultate. Programul de funcţionare al cantinei este de luni până vineri, între orele 9.00-16.00, iar meniul se prepară în funcţie de stocul de alimente disponibil. Potrivit coordonatorului acestui proiect social, părintele Marius Pintican, beneficiarii acestor servicii sunt selectaţi în urma unei anchete sociale şi la recomandarea preoţilor parohi din municipiul Bistriţa.

Persoanele care doresc să vină în sprijinul acestei cantine pot face donaţii în alimente sau în bani pentru procurarea celor necesare realizării meselor celor sărmani. Cantina Socială „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din Bistriţa a fost inaugurată pe 25 februarie, anul acesta, în prezenţa ierarhilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. (Andreea Pâgleşan)