Paul al VI-lea: 30 de ani de la trecerea la Domnul

„Viaţa trebuie consacrată pentru ceva mare. Nu poţi rămâne inert şi insensibil când te gândeşti că atâtea mâini se ridică din cinci continente spre cei care-l reprezintă pe Cristos în mijlocul lor, pentru a le umple aşteptările şi a le răspunde la speranţe“, spunea Paul al VI-lea în anul 1975.

În urmă cu 30 de ani, la 6 august 1978, în sărbătoarea Schimbării la Faţă, se întorcea în casa Tatălui. A fost caracterizat ca un martor al adevărului, apostol al păcii, om al dialogului între popoare şi culturi. A rămas în memoria multora ca un mare promotor al ecumenismului, având convingerea că, numai uniţi, creştinii pot fi factor de reconciliere între popoare. Istorică este întâlnirea sa la Ierusalim cu patriarhul de Constantinopol, Atenagoras I, în anul 1964. S-au rugat şi au recitat împreună rugăciunea lui Cristos „ca toţi să fie una“ (In 17). Îmbrăţişarea dintre cei doi a dus în anul următor (7 decembrie 1965) la ridicarea excomunicărilor pe care cele două Biserici le lansaseră reciproc în anul 1054. A urmat vizita papei Paul al VI-lea la Constantinopol şi a patriarhului Atenagoras la Roma, în anul 1967. Paşi înainte sunt înregistraţi şi în dialogul cu anglicanii. În anul 1966, Paul al VI-lea îl întâlneşte pe arhiepiscopul de Canterbury, Michael Ramsey. Trei ani după aceea este la Geneva, în vizită la Consiliul Ecumenic al Bisericilor. La 21 iunie 1963, conclavul cardinalilor l-a ales ca succesor al papei Ioan al XXIII-lea pe arhiepiscopul de Milano, Giovanni Battista Montini. S-a născut la 26 septembrie 1897 la Concesio, lângă Brescia, în familia unui avocat. A studiat la iezuiţi şi a fost hirotonit preot la vârsta de 23 ani, după care a frecventat cursurile Universităţii Gregoriene din Roma şi ale Academiei care formează diplomaţii pentru Sfântul Scaun. După o scurtă şedere în Polonia, ca asistent la Nunţiatura de la Varşovia, G. B. Montini intră în Secretariatul de Stat al Vaticanului (1924), unde va lucra timp de 30 de ani. În anul 1954 este numit arhiepiscop de Milano. În decembrie 1958 este numit cardinal. Împărtăşind spiritul papei Ioan al XXIII-lea, care la 25 ianuarie 1959 anunţa conciliul ecumenic, card. Montini s-a dedicat total lucrărilor conciliare pe care le va continua într-un ritm accelerat după alegerea sa. După trei sesiuni de lucrări, sub pontificatul său, la 8 decembrie 1965, Conciliul a fost închis oficial. Deschiderea faţă de lume se poate vedea şi în cele nouă călătorii apostolice. În perioada 4-6 ianuarie 1964, face un pelerinaj în Ţara Sfântă, care a însemnat o întoarcere la izvoare şi un mare eveniment ecumenic. Dialogul Bisericii cu lumea continuă printr-o serie de călătorii: la Congresul Euharistic de la Bombay, în India (1964), unde lansează un apel către marile puteri să înceteze cursa înarmărilor şi să se angajeze cu resursele lor în a ajuta lumea a treia decimată de foamete; la New York, în faţa delegaţilor ONU (4 octombrie 1965), unde poartă mesajul păcii la scară planetară („Niciodată să nu mai fie război, niciodată război!“); la Bogota (1968) unde continuă să denunţe nedreptăţile sociale şi le recomandă episcopilor latino-americani că arma lor trebuie să fie caritatea şi nonviolenţa; întâlneşte pe episcopii din Africa la Kampala (1969), pe cei din Extremul Orient la Manila, în Filipine (1970). În cei 15 ani de pontificat, Paul al VI-lea se va angaja cu multă sârguinţă pentru promovarea păcii în lume şi prin înviorarea dimensiunii misionare a Bisericii. A instituit în anul 1968 Ziua Păcii, care se celebrează în fiecare an la 1 ianuarie. Ceea ce face să strălucească figura sa este modul în care a pătruns în profunzime dramele timpului, gata mereu să facă ceva. Sunt de amintit câteva momente: când nişte terorişti germani au deturnat un avion la Mogadiscio, s-a oferit ca ostatic; în timpul răpirii şi sechestrării lui Aldo Moro, la 21 aprilie 1978, scrie o scrisoare „oamenilor din Brigăzile Roşii“ în faţa cărora îngenunchează, implorând clemenţă. Plin de nelinişte în faţa escaladării violenţei în Italia, răvăşit de asasinarea prietenului său, Aldo Moro, cu o sănătate mereu şubredă, Paul al VI-lea îşi vede sfârşitul: „Doamne, ascultă-ne... în această zi cu un soare care apune...! Doamne, ascultă-ne!“ (se ruga la 13 mai 1978 la funeraliile lui Aldo Moro). Se stinge din viaţă la 6 august 1978, la Castel Gandolfo. Între cele 12 propoziţii alcătuite de el sunt şi următoarele care îi caracterizează viaţa: „Îi vom iubi pe aceia care ne sunt apropiaţi, dar şi pe cei îndepărtaţi. Ne vom iubi propria patrie, dar şi pe a altora. Ne vom iubi prietenii, dar şi duşmanii... Vom iubi, străduindu-ne să înţelegem, să compătimim, să stimăm, să suferim, să slujim. Vom iubi cu inima lui Iisus Cristos“.