Paul Barbăneagră, un regizor apreciat la Paris

Un intelectual român care a ajuns celebru în Franţa a fost regizorul Paul Barbăneagră, cunoscut multora prin vocea sa de la Radio Europa Liberă. Plecat în Franţa la un festival de film, în 1964, nu s-a mai întors în ţară.

S-a născut în Isaccea, la 11 februarie 1929, în familia unui comerciant. După ce a studiat la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, a pornit să cucerească Bucureştiul. S-a înscris la Medicină, iar după câţiva ani de studii neterminate, a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, luându-şi licenţa în regie.

Timp de şapte ani a realizat în cadrul Studioului cinematografic „Sahia” cinci filme documentare. Filmul dedicat lui Nicolae Tonitza a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar. Era în 1964, an care i-a adus lui Barbăneagră împlinirea unui vis pe care îl nutrea de 20 de ani, practic, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Să plece în Franţa. De aceea a căutat şi mijloacele de a-şi împlini visul evadării. Participând la un festival internaţional de film, cere azil politic şi se stabileşte la Paris.

Într-un interviu acordat lui Cris­tian Bădiliţă, regizorul se confesa: „Am trăit adolescenţa şi prima mea tinereţe înrobit de ideea de a ajunge într-o zi în Franţa. Pentru mine, Franţa nu era o ţară, era o promisiune, o promisiune mitică. Adevărata capitală a României (pe care mi-o închipuiam eu, o Românie profund culturală şi cu deschidere spre universalitate) nu era Bucureştiul, ci Parisul. M-am înşelat. Dar atunci, după ce sovieticii ne-au împins într-un fel de preistorie, pentru mine tot ceea ce constituia element pozitiv, dătător de speranţă, de energie, era francez şi îşi avea izvorul la Paris”.

În capitala Franţei a lucrat la Institutul de Estetică şi a realizat pentru marile televiziuni franceze trei filme despre artă şi tradiţie. Apoi a urmat serialul de succes internaţional cu titlul „Arhitectură şi geografie sacră”, o coproducţie a televiziunii „France 3” şi Cluny Te’le’-Film. Din seria respectivă, pelicula „Versailles, palatul-templu al Regelui Soare” a obţinut Marele Premiu pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Film (1976). A realizat şi filmele documentare „Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, „Chateaubriand, desluşitor al istoriei”, „Zamfir sau rugăciunea sunetului”, „Reîntoarcerea în România”.

La zece ani de la căderea comunismului în România, a făcut filmul „Sibiu-Hermannstadt”, împreună cu Dumitru Budrala.

Marele talent de cineast i-a fost recunoscut la nivel mondial, nu doar în Franţa. A primit numeroase distincţii şi premii: Marele Premiu pentru imagine la Festivalul Internaţional al Filmului de Artă (1980), Marea Medalie a Analizei Arhitecturale, decernată de Academia de Arhitectură Franceză (1989), Marele Premiu al Audiovizualului Francez pentru întreaga activitate (1990).

S-a considerat un discipol al ideilor lui Mircea Eliade, fapt pentru care a şi făcut un film despre el. Tot maestrului său i-a dedicat volumul „Arhitectură şi geografie sacră. Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului”, care a apărut şi în limba română, în anul 2000. Alături de Cristian Bădiliţă a realizat volumul de interviuri „Întâlnirea cu sacrul” (în care sunt cuprinse şapte interviuri cu şi despre Mircea Eliade).

Prin întreaga sa activitate a fost nu numai un regizor dintre cei mai buni, ci şi un autentic mesager al culturii române peste hotare. Paul Barbăneagră s-a stins din viaţă la Paris în 13 octombrie 2009.