Pavilion multifuncțional pentru Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Canada

Data: 14 Feb 2023

Mănăstirea „Sfânta Cruce” și „Sfântul Efrem cel Nou” din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a obținut aprobarea au­to­­rităților locale pentru a începe construcția unui pavilion, o clădire multifuncțională ce va putea fi folosită în timpul primăverii, verii și toamnei, a transmis ieromonahul Policarp Athenagoras într-o scrisoare de bucurie și îndemn, postată pe episcopia.ca.

Până la edificarea unei biserici mai încăpătoare, obștea monahală și credincioșii se vor ruga în paraclisul actual și, de asemenea, în pavilionul care urmează să fie construit.
Cei care doresc să sprijine lucrările desfășurate la acest așeză­mânt monahal, dar și cheltuielile de funcționare ale acestuia pot face donații accesând monasterymono.org/donatii/.

Mănăstirea „Sfânta Cruce” este situată în provincia canadiană Ontario.