Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Diaspora › Slujiri arhierești şi întâlniri cu tinerii în Scandinavia

Slujiri arhierești şi întâlniri cu tinerii în Scandinavia

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Diaspora
Data: 28 Octombrie 2026

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu frații preoți și diaconi, întâlniri duhovnicești cu tinerii români și scandinavi convertiți la Ortodoxie, botezuri și momente de comuniune frățească, precum și de cercetarea și mângâierea familiilor aflate în suferință.

Vizita pastorală a început joi, 22 octombrie, în peninsula Iutlanda, unde ierarhul a cercetat mai multe comunități parohiale, întâlnindu‑se cu preoții, familiile și credincioșii ortodocși. În cursul serii, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul Iustin‑Gabriel, în biserica parohială din Vejle-Kolding. În seara aceleiași zile, ierarhul s‑a îndreptat către mănăstirea de maici din Isenvad-Ikast, unde a participat la Privegherea de noapte, iar vineri, 23 octombrie, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul hramului închinat Sfântului Cuvios Macarie Romanul.

Sâmbătă, 24 octombrie, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în nou‑înființata Parohie „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului «Alăptătoarea» de la Țibleș” și „Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”, din Middelfart-Fredericia, situată la întâlnirea dintre sudul peninsulei Iutlanda și insula Fyn. În după‑amiaza aceleiași zile, în zona Vejle-Kolding, ierarhul s‑a întâlnit cu tinerii Centrului pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din sudul peninsulei Iutlanda. Au participat tineri români, danezi, groenlandezi și de alte naționalități, între care și tineri care au descoperit și au îmbrățișat credința ortodoxă. A fost un prilej de dialog duhovnicesc, de întărire a legăturilor de prietenie și de încurajare a tinerilor să rămână aproape de Hristos și de Biserica Sa. Într‑o lume marcată adeseori de însingurare, nesiguranță și înstrăinare, comuniunea în credință a tinerilor de diferite naționalități a mărturisit frumusețea și universalitatea Ortodoxiei. Tot sâmbătă, în biserica parohială din Vejle, Preasfințitul Părinte Macarie a botezat‑o pe micuța Liliana, cea de‑a doua fiică a tinerilor părinți George Costin, iconar, și Cristina Benescu.

Duminică, 25 octombrie, PS Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în comunitatea ortodoxă românească din Odense.

La slujbă au participat numeroși credincioși români, alături de danezi și alți scandinavi convertiți la Ortodoxie. Ierarhul s‑a întâlnit și cu mai mulți catehumeni care se pregătesc să primească Sfânta Taină a Botezului în lunile următoare, în comunitățile ortodoxe din Regatul Danemarcei.

De‑a lungul acestor zile, Preasfințitul Părinte Macarie a continuat și rânduiala Privegherilor de noapte la mănăstirea de maici din Isenvad-Ikast, purtând în rugăciunile sale pe clericii, viețuitorii din cinul monahal, familiile, tinerii, copiii și toți credincioșii încredințați păstoririi sale.

 

Citeşte mai multe despre:   Macarie, Episcopul Europei de Nord  -   vizita pastorala