PE: Înăsprire a reglementărilor din sectorul financiar

Data: 24 Septembrie 2010

Parlamentul European a decis înăsprirea reglementărilor în sectorul financiar comunitar, aprobând funcţionarea, din 2011, a trei noi autorităţi de supraveghere şi un comitet de avertizare rapidă. Astfel, autoritatea de control al sectorului asigurărilor va avea sediul la Frankfurt pe Main, cea pentru bănci la Londra, iar cea pentru burse la Paris. De asemenea, în cadrul Băncii Centrale Europene va fi înfiinţat şi un aşa-numit consiliu de risc, care va supraveghea întregul sistem financiar. Aceste autorităţi vor putea, în caz de criză, să ia decizii directe şi imediate cu privire la companiile din sector confruntate cu probleme.