Pe scurt

Data: 23 Decembrie 2008

Cadouri de la gardieni, pentru copiii deţinuţilor

Gardienii de la Penitenciarul cu regim închis Bistriţa au pus mână de la mână şi au adunat mai multe cadouri, jucării şi dulciuri, pe care le vor dărui, în preajma Crăciunului, copiilor deţinuţilor care provin din familii cu probleme financiare. Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului bistriţean, Adriana Georgescu, activităţile dedicate perioadei sărbătorilor de iarnă au debutat, ieri, cu o „Zi a Porţilor Deschise“ pentru membrii familiilor personalului unităţii, care au putut admira o expoziţie cu lucrări de pictură, desen, goblen şi mic artizanat realizate de către deţinuţi. Începând de astăzi, vor fi dăruite cadourile pregătite pentru copiii deţinuţilor, care au o situaţie materială precară; tot astăzi vor fi primite şi grupurile de colindători. Deţinuţii care nu vor fi vizitaţi de rude în această perioadă vor primi cadouri din partea unor asociaţii de întrajutorare, cum ar fi Serviciul Uman pentru Penitenciare sau Centrul Creştin „Onisim“. În Ajunul Crăciunului, un grup de colindători format din persoane private de libertate va prezenta un program special, pregătit sub îndrumarea preotului capelan ortodox. Reprezentantul Penitenciarului din Bistriţa a mai precizat că, în zilele de 25, 31 decembrie 2008 şi 1 ianuarie 2009, cei aproximativ 500 de deţinuţi din Penitenciarul Bistriţa vor beneficia de meniuri tradiţionale. Un nou patinoar în Capitală Primarul Andrei Chiliman a inaugurat, duminică seara, cel de-al doilea patinoar amenajat în aer liber din sectorul 1 - „Kiseleff Ice Park“. Patinoarul are o suprafaţă de 600 de metri pătraţi şi este instalat cu ajutorul unui sistem modular, cu tehnologie de ultimă generaţie. Patinoarul este deschis publicului de luni până joi, între orele 10:00-22:00, şi de vineri până duminică, între orele 9:30-23:00. În plus, în perioada 21-25 decembrie, copiii cu vârsta până la 14 ani din sectorul 1 vor avea accesul gratuit la patinoar. „Kiseleff Ice Park“ este cel de-al doilea patinoar amenajat în această iarnă de Primăria sectorului 1, după cel din Parcul Bazilescu, deschis publicului începând cu 1 decembrie.