Pe scurt
A XIX-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, la Galaţi
O datină străbună spune că cetele de colindători se adunau mai întâi la sfânta biserică, unde primeau binecuvântarea preotului pentru a vesti Naşterea Domnului. Acest obicei străvechi a fost readus la lumină şi valorificat după 1989 şi în zona Dunării de Jos, cu binecuvântarea PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, prin organizarea, în parteneriat, de către episcopie şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Tudor Pamfile“, care a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Pregătirea acestui festival se face anual, prin deplasarea specialiştilor de la Secţia de Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ în localităţile judeţului Galaţi, unde are loc audierea colindătorilor şi a urătorilor. Cei peste 250 de participanţi la acest festival au primit binecuvântarea PS Episcop Casian al Dunării de Jos, duminică, 21 decembrie 2008, la Catedrala episcopală din Galaţi. După săvârşirea Sfintei Liturghii la care au participat cetele de colindători, pe esplanada Catedralei, începând cu ora 12:30, colindătorii au colindat pe chiriarhul Dunării de Jos, pe preoţii din municipiile Galaţi şi Brăila veniţi cu icoana Naşterii Domnului, împodobită cu tradiţionalul ştergar românesc, precum şi pe cei peste 1.000 de credincioşi, prezentând fragmente din programul artistic pregătit pentru festival. Unicitatea modului în care românii ştiu să cinstească Crăciunul În cuvântul de bun venit şi de binecuvântare a tradiţiei strămoşeşti a colindatului, PS Episcop Casian a spus următoarele: „Sunt aici preoţii din diverse parohii, dar care poartă aceeaşi icoană a Naşterii Domnului, cu care vor pleca către casele creştinilor pentru a le binecuvânta; cum sunt mai multe parohii, dar aceeaşi Sfântă Liturghie, tot aşa sunt mai multe grupuri şi cete de colindători, înveşmântaţi în costumul tradiţional românesc, dar care vor vesti, în forme diferite, acelaşi eveniment al naşterii dumnezeiescului Prunc în peştera din Betleem. Aceste tradiţii şi obiceiuri pe care dumneavoastră le valorificaţi şi le prezentaţi astăzi constituie culoarea şi bucuria ce dau unicitate modului în care noi, românii, am ştiut, şi să sperăm că vom şti, să prăznuim sărbătoarea Crăciunului“. După ce au colindat Centrul eparhial, colindătorii şi urătorii au format un alai stradal din centrul oraşului (strada Domnească şi strada Brăilei) până la Casa de Cultură a Sindicatelor unde, potrivit programului, a avut loc un spectacol în aer liber. (diac. Daniel Popa)