Pe scurt

Data: 20 Decembrie 2008

Sensuri unice de circulaţie, în Capitală

Ieri a fost instituit sens unic pe mai multe artere de circulaţie din sectorul 2 al Capitalei. Potrivit datelor furnizate de Brigada de Poliţie Rutieră, vor fi sensuri unice pe următoarele artere: str. Ionescu Baican, dinspre str. Vatra Luminoasă către şos. Iancului; pe str. Ionescu Atanasie, dinspre şos. Iancului către str. Vatra Luminoasă; pe str. Victor Manu, dinspre str. Vatra Luminoasă către şos. Iancului; pe str. Laurenţiu Claudian, dinspre şos. Iancului către str. Vatra Luminoasă; pe str. Gheorghe Folescu, dinspre str. Vatra Luminoasă către şos. Iancului; pe str. Jean Atanasiu, dinspre şos. Iancului către str. Vatra Luminoasă; pe str. Sarafineşti, dinspre str. Vatra Luminoasă către şos. Iancului. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să circule cu atenţie şi să respecte noua semnalizare rutieră care va fi instalată pe aceste artere. Noul an vine cu multe scumpiri, pentru tulceni Preţurile practicate în Tulcea pentru căldură, biletele de călătorie pentru transportul public de persoane şi cele din pieţele din municipiu vor creşte, începând cu ianuarie 2009. Majorările au fost aprobate în ultima şedinţă a Consiliului Local, care şi-a motivat decizia prin creşterea salariului de bază minim brut. De la 1 ianuarie 2009, conform unei hotărârii de Guvern din septembrie 2008, salariul de bază minim brut va fi de 600 de lei. Astfel, societatea Dalkia România, unul din cei doi furnizori de agent termic din oraş, va percepe, de la 1 ianuarie 2009, preţuri mai mari cu până la 9,02 lei pentru căldura furnizată populaţiei. Începând cu aceeaşi dată, tulcenii vor plăti cu 0,25 lei mai mult pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun, preţul unui abonament lunar urmând să ajungă astfel la 72 de lei. „Pentru o călătorie cu mijloacele noastre de transport în comun, tulcenii plătesc acum 1,25 de lei, unul dintre cele mai mici preţuri din ţară“, a declarat directorul societăţii Transport Public, Nicolae Chichi. Majorarea tarifelor practicate de această societate a fost explicată atât prin creşterea costurilor cu carburanţi, scăderea numărului de călătorii, cât şi prin creşterea costurilor cu personalul. Totodată, societatea Agropieţe va practica, începând cu 1 ianuarie 2009, preţuri mai mari pentru serviciile de întreţinere, administrare şi exploatare a spaţiilor de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, decizia aprobată de consilierii locali fiind motivată şi de creşterile salariale.