Pe scurt
200 de persoane au primit daruri de la Arhiepiscopia Clujului
Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, prin Sectorul Misionar-Social, a acordat miercuri, 17 decembrie 2008, pachete cu alimente de bază în valoare de 10.000 de lei unui număr de 200 de persoane. Persoanele beneficiare au fost selectate şi evaluate în urma unor anchete sociale şi se află în evidenţa Sectorului Misionar-Social. Această acţiune se înscrie în seria activităţilor umanitare organizate de Arhiepiscopie, ce se adresează persoanelor defavorizate. „Sărbători pentru fiecare“, proiect social derulat de Episcopia Huşilor Cu binecuvântarea PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, în perioada 1-25 decembrie 2008, Sectorul Social-Filantropic al Eparhiei implementează proiectul social „Sărbători pentru fiecare“. Scopul proiectului este îmbunătăţirea situaţiei sociale a familiilor nevoiaşe din judeţul Vaslui prin oferirea unui ajutor material cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului. Prin intermediul acestui proiect, Episcopia a oferit ajutor material la 200 de familii sărace, cu mai mult de patru copii de vârstă şcolară, din mediul rural. Ajutorul material constă în alimente, materiale igienico-sanitare de bază şi dulciuri. Finanţarea proiectului este asigurată prin sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte şi al doamnei Anita Lundqvist din Elveţia, vechi colaborator al activităţilor sociale derulate de Episcopia Huşilor. (Marin Tudorica) Concertul tradiţional de colinde de la Biserica Bărboi Duminică, 21 decembrie, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi, de la ora 11:00, după Sfânta Liturghie, va avea loc concertul de colinde susţinut de corul parohiei. Concertul va fi transmis în direct de Televiziunea locală TeleâM, la fel şi slujba Sfintei Liturghii. După concert, la Bărboi va sosi Moş Crăciun, care va împărţi daruri. După cum ne-a spus pr. Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iaşi I, concertul de colinde de dinaintea Crăciunului are o tradiţie în parohia Bărboi de 20 de ani. (N.O.) Birourile de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele din Episcopia Huşilor, acreditate Pe 19 decembrie, Comisia de Acreditare a furnizorilor de servicii sociale din judeţul Vaslui a decis să acorde Birourilor de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti şi Fălciu certificatele de furnizori autorizaţi de servicii sociale. Procesul de acreditare a serviciilor sociale oferite de către Episcopia Huşilor şi subunităţile sale a fost demarat la începutul anului 2008, când, cu binecuvântarea PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, Permanenţa Consiliului Eparhial a hotărât demararea procedurilor de acreditare a serviciilor sociale. Biroul de Asistenţă Socială de pe lângă Centrul Eparhial şi Birorile de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele Eparhiei oferă servicii sociale de identificare a nevoilor sociale, activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii, activităţi şi servicii de consiliere, măsuri şi acţiuni de urgenţă şi implementează proiecte sociale în beneficiul persoanelor nevoiaşe. „Naşterea Domnului în Scripturi şi imne“ În ziua de miercuri, 17 decembrie 2008, la ceasul vecerniei, cu binecuvântarea şi în prezenţa PS Sofronie, Episcopul Oradiei, în Catedrala nouă „Învierea Domnului“ din Oradea, a avut loc un spectacol de Crăciun intitulat „Naşterea Domnului în Scripturi şi imne“, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea. La acest concert au participat trei coruri: Corul Centrului Eparhial al Episcopiei Oradiei, Corul Liceului Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea şi Corul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu-Mare, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Întregul program al primei părţi a fost inspirat din Oratoriul bizantin de Crăciun al compozitorului Paul Constantinescu, fiind constituit din interpretări de colinde şi recitări din lecturile biblice, ce s-au dorit a fi o călătorie imaginară ce urmăreşte drumul de la Buna Vestire la Naşterea Domnului. În partea a doua a spectacolului, Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu-Mare a interpretat colinde atât din repertoriul naţional, cât şi din cel specific zonei Maramureşului şi Sătmarului. La final, corurile reunite au interpretat un colind scris de către poetul Radu Gyr în timpul detenţiei sale în temniţele comuniste. În cuvântul rostit la final, PS Sofronie a felicitat cele trei coruri pentru înălţătoarea seară oferită, urând tuturor celor prezenţi tradiţionala urare de sărbători fericite şi binecuvântate. Gălăţenii, colindaţi de elevii Seminarului Teologic şi ai Colegiului Pedagogic În seara zilei de 17 decembrie a.c., la Galaţi, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard“, a avut loc tradiţionalul concert de colinde oferit de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“, precum şi de Corala „Camerata Juventus“ compusă din elevi seminarişti şi eleve ale Colegiului Naţional Pedagogic „Costache Negri“ din Galaţi, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos. Concertul s-a bucurat de prezenţa unui numeros auditoriu, în special copii şi tineri de la şcolile şi liceele gălăţene, veniţi împreună cu părinţii şi profesorii de religie. Au fost prezentate piese din repertoriul clasic şi au fost recitate poezii tematice din opera poetică a lui G. Ţărnea, Nichifor Crainic şi Radu Gyr. În finalul evenimentului, PS Episcop Casian al Dunării de Jos i-a binecuvântat pe membrii celor două corale, precum şi pe dirijori, prof. dr. Eugen Dan Drăgoi, prof. Olga Nadoleanu şi prof. Ioan Roşca. În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre semnificaţia liturgică, teologică şi artistică a colindelor tradiţionale româneşti, subliniind importanţa valorificării şi promovării pieselor de autentică inspiraţie creştină.