Pe scurt

Data: 10 Decembrie 2008

Festivalul Internaţional de Teatru „Zilele Ludic“ la Iaşi

Ludic, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Casa de Cultură a Studenţilor, organizează prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Zilele Teatrului Ludic“. Pe afişul festivalului se regăsesc trupe de prestigiu din Canada, Slovenia, Olanda, Republica Moldova şi România. Cele cincisprezece spectacole vor fi prezente pe scena Casei de Cultură a Municipiului „Mihai Ursachi“ din Parcul Copou şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Astăzi, 10 decembrie, vor prezenta spectacole trupele „Ludic“ din Iaşi, „Spotâ70“ din Olanda, trupa „Mesajart“ din Iaşi, trupa persoanelor private de libertate, Formaţia de teatru „Mooz“ a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ Iaşi, Teatrul Maribor din Slovenia. În ultima zi a festivalului, organizatorii au pregătit un concert cu Grupul de muzică medievală şi tradiţională „Truverii din Bucureşti“, cu „Muzici din Europa secolelor XIII- XVI“. Expoziţie dedicată vechiului Bucureşti la Muzeul Ţăranului Român Bucureştenii sunt invitaţi să viziteze, în perioada 9-16 decembrie, o expoziţie video şi de fotografii, dedicată vechiului Bucureşti, găzduită de Muzeul Ţăranului Român. Expoziţia cuprinde imagini ale unor imobile uitate, condamnate, abandonate, din peisajul urban bucureştean, opinii şi istorii ale locatarilor unor astfel de case şi episodul spoturilor roşii de pe străzile Budişteanu, Aman, Lutherană şi Griviţei. Evenimentul se înscrie în spiritul Anului European al Dialogului Intercultural, este organizat în cadrul proiectului „Red Spot“, derulat prin programul „I love Bucharest“, şi alătură imaginile foto şi video unei invitaţii la dialog între bucureşteni-locuitori şi autorităţi, societate civilă şi companii private - mijlocit de forumul de discuţii care s-a deschis ieri pe site-ul ilovebucharest.org. Expoziţia a fost precedată de marcarea cu spoturi roşii şi stickere a 11 imobile degradate din centrul Bucureştiului, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.